SNSPA, invitată să facă parte din reţeaua globală de universităţi finanţată de George Soros cu un miliard de dolari

Bucureşti, 24 ian /Agerpres/ - Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), membră a consorţiului european CIVICA, a fost invitată să facă parte din cea mai nouă reţea globală de universităţi, finanţată de Open Society Foundations cu un miliard de dolari, informează un comunicat de presă transmis, vineri, de către instituţia de învăţământ superior.
Economica.net - vin, 24 ian. 2020, 10:32
SNSPA, invitată să facă parte din reţeaua globală de universităţi finanţată de George Soros cu un miliard de dolari

Potrivit sursei citate, anunţul a fost făcut joi, 23 ianuarie, de multimiliardarul american George Soros în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Cu această ocazie, George Soros a lansat o reţea globală de instituţii de învăţământ superior, culturale şi de cercetare, „Open Society University Network” (OSUN). Aceasta va pregăti studenţi pentru provocările actuale şi viitoare şi va integra activitatea didactică şi de cercetare în instituţii de învăţământ superior din întreaga lume. Totodată, George Soros a afirmat că noua reţea de universităţi va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari.

OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA. George Soros a adresat o invitaţie de colaborare membrilor CIVICA, Universităţii Europene de Ştiinţe Sociale, un consorţiu universitar european din care face parte CEU, împreună cu Science Po (lider), Universita Bocconi, European University Institute, Hertie School of Governance, London School of Economics and Political Science, Stockholm School of Economics şi Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, menţionează comunicatul SNSPA.

„Conducerea SNSPA salută iniţiativa şi consideră că investiţiile în educaţie şi cercetare sunt în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi au un puternic impact asupra publicului larg. Dezvoltarea ştiinţelor sociale poate genera soluţii sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană”, mai menţionează comunicatul SNSPA.

 

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...