Soare, CFR Marfă: Săptămâna acesta a demarat efectiv procesul de restructurare

Procesul de restructurare a celor 2.500 de angajaţi de la CFR Marfă a început în această săptămână şi se va încheia la finalul lunii, a spus, marţi, Ion Soare, director comercial CFR Marfă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Economica.net - mar, 08 iul. 2014, 11:16
Soare, CFR Marfă: Săptămâna acesta a demarat efectiv procesul de restructurare

‘Se urmează paşii legali. În săptămâna acesta a demarat efectiv procesul de restructurare a celor 2.500 de salariaţi. Oamenii vor pleca, se dau preavize, se urmează paşii legali. Efectiv din firmă probabil vor pleca în a doua parte a lunii iulie’, a precizat Soare.

Acesta a spus că disponibilizările nu vor afecta contractele actuale CFR Marfă, iar procesul de disponibilizări se va încheia la finalul lunii iulie.

CFR Marfă a anunţat la începutul acestei luni disponibilizarea, ca urmare a demarării programului de restructurare şi reorganizare, a unui număr de 2.500 de angajaţi, personal excedentar, care vor beneficia de 12-24 de salarii compensatorii, în valoare maximă de 1.625 lei/lună

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...