Soarele, marea şi exporturile dau motive sudului Europei să se uite de sus la vecinii din nord – Bloomberg

După ce mult timp au fost luate în derâdere de vecinii mai bogaţi din nord, economiile din sudul Europei au făcut schimb de locuri pe măsură ce şi-au consolidat rolul de motoare de creştere în zona euro, transmite Bloomberg.
AGERPRES - Dum, 07 apr. 2024, 16:06
Soarele, marea şi exporturile dau motive sudului Europei să se uite de sus la vecinii din nord - Bloomberg

Anchetele de conjunctură publicate săptămâna aceasta de S&P Global arată că Spania şi Italia au înregistrat în luna martie o creştere peste estimările economiştilor. O evoluţie similară a fost înregistrată cu privire la evoluţia sectorului manufacturier din Grecia. Asta a ajutat ca indicatorul privind încrederea mediului de afaceri din zona euro să iasă din contracţie pentru prima dată după 10 luni, scrie Agerpres.

„Spania şi Italia au oferit cele mai importante impulsuri, în condiţiile în care ritmurile lor de creştere au accelerat la cel mai puternic nivel din aproape un an”, susţin analiştii de la Hamburg Commercial Bank. Asta a ajutat la contrabalansarea contracţiilor economice care au început la mijlocul anului trecut în Germania şi Franţa.

Explozia turismului după pandemie, boom-ul exporturilor şi preţurilor mai mici la energie graţie regenerabilelor şi dependenţei limitate de gazele ruseşti dau aşa-numitelor ţări de la periferia zonei euro o poziţie avantajoasă în zona euro.

După pandemie „turismul evoluează foarte bine în sudul Europei”, a spus sâmbătă guvernatorul Băncii centrale a Greciei, Yannis Stournaras. Însă creşterea economică solidă înregistrată de regiune se datorează în principal faptului că, după mai mulţi ani, ţările din sudul Europei „şi-au corectat dezechilibrele, aşa că acum se dezvoltă într-un ritm sănătos, fără dezechilibre macroeconomice”, a spus Stournaras.

În urmă cu un deceniu aceleaşi ţări, care erau privite de sus de vecinii din nord ca fiind mai risipitoare şi mai puţin productive, erau în centrul unei crize a datoriile care a pus sub semnul întrebării supravieţuirea monedei euro.

În acest an, Spania, Portugalia şi Grecia ar urma să se numere printre cele mai performante economii din zona euro, potrivit Băncii Centrale Europene. În contrast, guvernul francez şi-a redus ţinta de creştere pe 2024 şi separat a anunţat că deficitul bugetar pe 2023 a depăşit estimările, ceea ce înseamnă reduceri de cheltuieli de ordinul zecilor de miliarde de euro. Germania este probabil pe ultima fază a unei recesiuni modeste, afectată de reticenţele consumatorilor, cererea externă slabă şi costurile mari cu împrumuturile.

O serie de investitori, inclusiv fondurile Vanguard Asset Management, JPMorgan Asset Management şi Neuberger Berman, au început să cumpere obligaţiuni emise de statele din sudul Europei, ceea ce a dus la reducerea spread-urilor între randamentele pentru obligaţiunile germane şi franceze şi cele pentru obligaţiunile ţărilor sudice.

Economia spaniolă se evidenţiază în mod deosebit cu o creştere a exporturilor în multe sectoare, de la servicii financiare şi până la sectorul manufacturier, tendinţă care s-a accelerat după pandemie.

„Nu va fi un nou Eldorado, dar este o ţară care va continua să atragă investitori”, susţine Jesus Castillo, economist la banca Natixis. Acesta este de părere că, pe lângă expunerea mai redusă la creşterea preţurilor la combustibili fosili, Spania are şi alte avantaje precum costuri mai mici cu mâna de lucru, comparativ cu cele din Franţa, Germania şi Italia, o mână de lucru calificată şi un sistem medical funcţional.

„Ne place foarte mult Spania. Credem că fundamentele acestei ţări continuă să nu fie luate în calcul în mod corect de către piaţă. Toate lucrurile arată foarte bine în cazul Spaniei”, spune Ales Koutny, analist la Vanguard.

În ţara vecină Portugalia, turismul a adus în 2023 venituri record de 25 de miliarde de euro. În plus, ţara a înregistrat o creştere constantă a exporturilor, care în mod tradiţional includ textilele, precum şi automobile şi componente auto. Începând din 2019, Portugalia este cel mai mare producător european de biciclete. De asemenea, Portugalia a devenit un magnet pentru cumpărătorii străini de imobiliare. în ultimii ani, investitorii bogaţi au cumpărat foarte multe proprietăţi comerciale, hoteluri şi proprietăţi rezidenţiale.

Grecia, care şi-a redobândit anul trecut ratingul din categoria investment grade, a văzut şi ea cum veniturile din turism stabilesc record după record în fiecare an de după pandemie. Sectorul este responsabil pentru un sfert din economia Greciei şi în 2023 a generat cu 15,7% mai multe venituri. Construcţiile sunt un alt motor important de creştere, numărul autorizaţiilor de construire eliberate anul trecut fiind cu 56% mai mare decât în 2019.

O altă dovadă că Grecia a lăsat în urmă problemele cu datoriile este că vânzarea unui pachet de 30% din acţiunile aeroportului internaţional din Atena, în urmă cu două luni, a reprezentat cel mai mare IPO derulat în ultimele două decenii.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...