Soarele, pe cale să devină cea mai importantă sursă energetică a omenirii – studiu
Sectorul energetic a atins probabil un punct de cotitură marcat de un ”ciclu virtuos” autoindus, pus în mişcare de utilizarea tehnologiei solare şi felul în care companiile învaţă cum să o facă mai accesibilă, au spus cercetători de la Universitatea din Exeter şi University College London.
”Progresul energiilor regenerabile înseamnă că estimările dominate exclusiv de combustibil fosil nu mai sunt realiste”, a declarat într-un comunicat de presă Femke Nijsse, de la Global Systems Institute din Exeter.
Există o percepţie tot mai răspândită potrivit căreia costul din ce în ce mai redus al energiei regenerabile va facilita foarte mult reducerea emisiilor de carbon în ţările în curs de dezvoltare, potrivit comunicatului.
Deşi calea ca energia solară să devină cea mai importantă sursă de energie pare deja stabilită, chiar şi în absenţa susţinerii unor politici climatice mai ambiţioase, cercetătorii avertizează că există ”bariere” care ar putea încetini progresul.
Cercetătorii au identificat patru zone care ar putea inhiba tranziţia către dominanţa energiei solare: disponibilitatea unor reţele energetice stabile, finanţarea sectorului energiei solare în ţări în curs de dezvoltare, capacitatea lanţului de aprovizionare şi rezistenţa politică în regiuni în care multe slujbe sunt legate de industriile bazate pe combustibili fosili.
Guvernele ar trebui, aşadar, să se concentreze nu atât pe trecerea la energia solară, ci mai degrabă pe îndepărtarea acestor patru bariere, au recomandat cercetătorii.
Printre acestea se numără asigurarea unor surse de energie atunci când lumina solară nu este disponibilă, spre exemplu, prin energie eoliană şi linii de transmisie între regiuni.
Ţările africane mai ales ar avea de asemenea nevoie de acces la finanţare pentru a coordona tranziţia la energia solară. Lanţurile de aprovizionare, în special pentru materii prime critice cum ar fi litiul şi cuprul, necesare pentru fabricarea bateriilor, trebuie să fie consolidate.
Pierderea locurilor de muncă în industria combustibilului fosil şi în industriile conexe, de care depind mijloacele de trai ale unui număr estimat de 13 milioane de persoane la nivel global, trebuie să fie diminuată, au adăugat autorii studiului.