Soarta clasei pregătitoare se decide la sfărşitul primului semestru
”Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că acum lucrăm la regulamentul privind înscrierea în clasa pregătitoare şi vom lăsa părinţii să-şi înscrie copiii unde vor. În această perioadă lucrăm şi la noul curriculum. Am moştenit, cu ghilimelele de rigoare, un curriculum elaborat pentru clasa pregătitoare, pentru clasele întâi şi a doua. Avem o echipă formată din experţi de la Institutul de ştiinţe ale educaţiei, de la facultăţile de profil, din departamentele de pregătire psiho-pedagogică, care lucrează la elaborarea acestuia de unde am rămas, şi până la clasa a -XII-a. Ar fi pentru prima dată când se elaborează în continuitate şi când putem să operăm toate corelaţiile şi pe orizontală şi pe verticală între disciplinele de curriculum. În acest context vom adopta şi curriculum pentru liceele tehnologice”, a spus ministrul Andronescu.
În ceea ce priveşte învăţământul profesional, Ecaterina Andronescu a spus că acesta va fi extins după modelul Şcolii profesionale germane Kronstadt, deschisă în această toamnă la Braşov, scrie Agerpres. ”Inspectoratele şcolare analizează acum la nivelul fiecărui judeţ în funcţie de strategia de dezvoltare a acestuia, ce aşteaptă angajatorii de la şcolile profesionale, analizează varianta în care şcolile profesionale se pot racorda la ceea ce aşteaptă piaţa muncii dar am vrea un parteneriat cu angajatorii pentru că dacă noi tot şcolim şi nu-şi găsesc locuri de muncă, tot nu am făcut nimic”, a explicat Andronescu.
Ministrul a menţionat că şi liceele agricole vor fi legate de facultăţile de ştiinţe agronomice pentru că şi unele şi altele au suprafeţe şi utilaje, mai ales liceele agricole care au fost abandonate, dar şi pentru a trece într-o continuitate normală de la liceu la facultate şi pentru a avea specialişti pentru agricultură. Potrivit ministrului, deja acest sistem a început în judeţul Dolj şi va continua iar în judeţele unde nu sunt facultăţi agronomice se va întări liceul ca atare şi se vor încerca parteneriate agricole cu fermele agricole şi cu institutele de cercetări agricole din zonă.
De asemenea, şi cluburile sportive şcolare vor primi mai mulţi bani şi vor fi legate de liceele sportive şi totodată se va încerca găsirea unei formule de parteneriat între cluburile sportive şi universităţi, care au alte resurse de a le susţine.
„Este necesară o redimensionare a cluburilor sportive şcolare. Acolo de exemplu unde este secţie de baschet şi de 10 ani nu ai dat nici un jucător de valoare, nu are rost să mai menţii acest sport, poate sunt rezultate mai bune la alte sporturi care au performanţă şi atunci continui pe acel segment. Şi antrenorii ar trebui să fie puţin mai cointeresaţi pentru a face performanţă”, a ţinut să precizeze ministrul învăţământului.
Ecaterina Andronescu s-a întâlnit vineri seara cu peste 400 de cadre didactice din Braşov pentru a vedea care sunt problemele acestora