Sobolewski: Avem prea mulţi intermediari prea slab financiar. Trebuie să avem intermediari de top
„Trebuie să avem intermediari profesionişti de top şi foarte solizi, foarte robuşti financiar. Din păcate, aceasta este o zonă unde banii şi resursele financiare pot preveni oamenii să fie răuvoitori sau să comită abuzuri (…) de aceea, în filozofia generală a pieţei de capital, a pieţelor, nu există un principiu că oricine vrea să fie broker ar trebui să aibe deschis drumul. Să fii participant la piaţa de capital şi să administrezi banii altor oameni presupune multe cerinţe, iar cei care nu le îndeplinesc ar trebui eliminaţi imediat din piaţă, nici măcar nu ar trebui să aibă dreptul să apară în această piaţă, nici pentru o perioadă scurtă. Asta este una dintre problemele structurale ale pieţei, avem prea multe instituţii prea slabe financiar, instituţii care intermediază între cei ce clădesc încredere în această piaţă, între companii, reglementator, autoritate de supraveghere, bursă, depozitarul central, şi clienţii finali. Oameni răi pot fi întâlniţi oriunde (…) Reducerea riscului se realizează prin această clasă înaltă de intermediari (…) Cred este una dintre provocările cu care ne confruntăm când ne gândim la viitor, când ne gândim la 2014”, a declarat, joi, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, în cadrul unei conferinţe organizate la BNR.
Declaraţia directorului general al Bursei vine, totuşi, în contextul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a identificat o serie de „aspecte de natură penală” la firma de brokeraj (SSIF) Harinvest din Râmnicu Vâlcea, pe care le-a sesizat „organelor de cercetare penală”, în urma unui control în care a identificat şi „nereguli în relaţia client-intermediar”.
„Controlul a fost iniţiat de către ASF ca urmare a analizei realizate de Direcţia de Supraveghere din sectorul intrumente şi investiţii financiare. Decizia de control a fost luată înainte ca să aibă loc situaţia de incapacitate de asumare a obligaţiilor de decontare de către Harinvest. În timpul controlului au fost identificate aspecte de natura contravenţională care privesc nereguli în relaţia client-intermediar, urmând ca la finalizarea procesului decizional al ASF în privinţa Harinvest, să fie dispuse şi alte măsuri. În ceea ce priveşte cercetarea aspectelor de natură penală aceasta reprezintă atributul altor autorităţi. ASF a identificat deja o serie de astfel de aspecte pe care le-a sesizat organelor de cercetare penală”, se arată într-un răspuns transmis, miercuri, de ASF la solicitarea MEDIAFAX.
Controlul s-a derulat în perioada 15-27 noiembrie 2013, iar în urma acestuia ASF a suspendat, la finele lunii noiembrie, pentru trei luni activitatea Harinvest şi a aplicat o amendă de 6.770 de lei, deoarece firma nu a avut banii necesari pentru decontarea unor tranzacţii intermediate în prima parte a lunii noiembrie. Pentru realizarea decontării, Depozitarul Central a folosit 500.000 de euro din rezerva Fondului de garantare pe care îl administrează, bani pe care, ulterior, i-a recuperat de la Harinvest, firma fiind nevoită să vândă acţiuni din portofoliu pentru a rambursa banii utilizaţi din rezerv fondului de garantare.
Harinvest a mai fost sancţionată în urmă cu doi ani de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), inclusiv pentru că a utilizat o parte din banii clienţilor pentru acoperirea plăţilor care trebuia realizate pentru alţi clienţi, ceea ce reprezintă contravenţie potrivit legislaţiei pieţei de capital.
Activitatea CNVM a fost preluată la finalul lunii aprilie de ASF.
Harinvest a intermediat în primele 11 luni din acest an tranzacţii de 325,5 milioane lei, clasându-se pe locul 13 în topul brokerilor de la BVB, cu o cotă de piaţă de 1,33%. Cele mai mari tranzacţii au fost realizate cu produse structurate, operaţiunile cu aceste titluri însumând 277,3 milioane lei (26,78% pe acest segment).
Firma este controlată de preşedintele CA – Veronel Lungu (30,86%), un membru CA Ion Antonescu (23,05%) şi alte două persoane fizice, Valentin Cismaru (23,05%) şi Dumitru Crăciunescu (23,04%).