Șocant: certificatul de carbon a ajuns azi la aproape 90 de euro și pare a nu se opri. Efecte catastrofale pentru economie

08 12. 2021
co2_6785940_85409700

Prețul certificatului de carbon a crescut cu 10 euro doar de la sfârșitul săptămânii și până azi, potrivit datelor de pe platfoma EEX. Astfel, dacă vineri, prețul era de 78 de euro, miercuri 8 octombrie prețul a crescut la 89 de euro.

De la începutul lui noiembrie și până acum, prețul a crescut nu mai puțin de 50%, iar lucrurile pare că nu se opresc aici. Potrivit analiștilor citați de Reuters, prețul ar putea ajunge la 100 de euro chiar înainte de finalul acestui an.

Certificatele de carbon trebuie cumpărate de companiile industriale și, mai ales, de către producătorii de energie din surse fosile din Europa, pentru a putea funcționa. Ele reprezintă un cost al poluării, de fapt – un certificat este echivalentul unei tone de CO2 emise în atmosferă. Fiecare poluator trebuie să cumpere aceste certifcate până cel mai târziu în luna aprilie a anului următor celui în care a funcțiinat. Dacă nu le cumpără, compania trebuie să plătească o amendă de 100 de euro pentru fiecare astfel de certificat.

În contextul eforturilor de decarbonare ale Comisiei Europene, costul acestor certificate a crescut fulminant în ultimii ani. În 2017 de exemplu, el era doar 7 euro.

Creșterea continuă a prețului certificatelor – în martie 2021 erau 43 de euro, de exemplu – este văzută de mulți observatori ai piețelor drept una dintre cauzele creșterii accelerate ale prețurilor la energie din ultimele luni, când cotațiile de pe piețe au atins maxime istorice, de neimaginat acum câțiva ani – peste 300 de euro/MWh de energie electrică pe piețele spot.

Cât este fundament și cât este manipulare

Creșterea costului cu poluarea este o tendință firească, urmare a planului de “înverzire” a continentului, promovat de Bruxelles, dar niciun decident nu și-a dorit o scumpire în acest ritm. În contextul exploziei prețului certificatelor de carbon, Comisia Europeană a cerut o investigație a pieței în care se tranzacționează aceste certificate, pentru a se vedea dacă și în ce măsură ea a fost manipulată. Autoritatea Europeană de control în domeniu (ESMA) spune că nu a găsit dovezi că ar fi manipulare la o primă verificare. Totuși, o companie românească de consultanță, Carbon Exapert arată că piața ar putea fi manipulată, asta pentru că ESMA nu a avut acces la toate tranzacțiile, ci la doar jumătate din ele. Și asta din simplul motiv că mare parte dintre tranzacții, în care sunt implicate entități financiare, fonduri de investiții, se fac pe bursa de la Londra, ori, după Brexit, la aceste date ESMA nu mai are acces.

Puteți citi aici un articol pe această temă:

De ce este dezastruos pentru economie

Cei care suferă cel mai mult de pe urma acestei creșteri sunt producătorii de energie din surse fosile. Complexul Energetic Oltenia, de exemplu, singurul mare producător pe bază de cărbune din România trebuie să cumpere câte un certificat pentru fiecare MWh produs. Adică să plătească 100 de euro la fiecare MWh produs. La centralele pe gaze, impactul este de jumătate de certificate. Evident, toate aceste costuri se duc în prețurile energiei.

“Am cheltuit un miliard de euro pe CO2 până în prezent și mai avem încă două miliarde de euro de cheltuit până în 2026. Deci trei miliarde de euro pe care CE Oltenia îi cheltuiește, de la bugetul statului dacă piața nu are acel nivel de preț care să acopere acest cost suplimentar”, spunea Lăcrămioara Pințea, membru al directoratului CE Oltenia în august, când vorbea despre planul de decarbonare al companiei.Or, la momentul în care se dădeau aceste declarații, prețul certificatului de carbon era sub 60 de euro.

Iar acesta este efectul doar în energie, fătă a discuta despre multe alte ramuri industriale, cum ar fi siderurgia sau industria cimentului sau a aluminiului.