Şocant. Etnobotanicele l-au transformat într-o legumă
Un tânăr de 20 de ani a fost găsit pe străzile din Bucureşti, în stare de inconştienţă şi a fost dus la Spitalul Universitar. Conform click.ro, tânărul nu mai ştia cine este, era foarte slab şi complet schimbat, greu de recunoscut şi pentru apropiaţi, medicii apelând la poliţie pentru a-l identifica.
Adolescentul, pe care îl cheamă Ştefan, a ajuns în această stare din cauza consumului de substante etnobotanice. El a început să consume astfel de substanţe în urmă cu un an, iar când mama sa nu i-a mai dat bani, a plecat de acasă şi în ultimele 12 luni familia nu a mai ştiut nimic de el.
Din cauză că substanţele etnobotanice distrug neuronii, medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte recuperarea lui Ştefan.