O tânără, aruncată de un nebun pe şinele metroului londonez VIDEO
Din înregistrarea camerelor reiese că, înainte de a fi împinsă pe şine, tânăra a fost acostată de bărbatul necunoscut care, după ce i-a adresat cuvinte triviale, a împis-o de pe peron, pe şine, scrie Daily Mail.
Din fericire, femeia a reuşit în ultima secundă să evite moartea, ferindu-se de cablurile electrice dintre şine. De asemenea, ea a reuşit să se urce din nou pe platformă cu ajutorul celorlalţi pasageri care au ridicat-o, înainte de a veni vreun tren în staţie. Femeia a fost rănită grav pe partea pe care a căzut.
Bărbatul, descris ca fiind un individ „isteţ îmbrăcat”, este căutat de poliţia londoneză. Aparent, altercaţia ar fi avut drept cauză nişte remarci făcute de femeie faţă de pălăria agresorului, care nu ar fi fost pe placul acestuia.
Incidentul s-a petrecut în septembrie, anul trecut, dar imaginile au fost difuzate abia acum în cadrul unui documentar făcut de BBC pe tema pericolelor la care se expun zilnic atît călătorii, cât şi conductorii de metrou.
Bărbatul este căutat şi acum, iar semnalmentele date de poliţie indică faptul că este vorba despre „un bărbat alb, de aproximativ 40 de ani, mai degrabă slab.