Socar vrea 10% pe piaţa benzinăriilor din România. Lanţul de benzinării a trecut pe profit în 2015
La aproape cinci ani de la deschiderea primei benzinării din România, Socar Romania a raportat profit pentru anul 2015. În plus, compania vrea să ajungă la o cotă de piață de 10%, potrivit unei declarații a directorul subsidiarei din țara noastră, Hamza Karimov.
„34 de benzinării sunt deschise în 17 regiuni din România, inclusiv la București. Compania are în plan câștigarea unei cote de piață de 10% pe piața românească în viitorul apropiat”, spune Hamza Karimov.
Socar a investit în România 71,3 milioane de dolari până la sfârșitul lui ianuarie 2016.
Socar Petroleum SA, sucursala locală a companiei petroliere naţionale din Azerbaidjan, a avut, anul trecut o cifră de afaceri de 616,2 milioane de lei, în scădere cu 17%, dar a înregitrat un profit de 2 milioane de lei, conform bilanţului pe anul trecut, depus la Ministerul Finanţelor.
2015 a fost primul an în care Socar a înregistrat profit în România, după cinci ani de pierderi. Scăderea cifrei de afaceri în 2015 s-a datorat probabil scăderii preţurilor la carburanţi, iar profitul se poate explica prin creşterea marjelor de pe segmentul de distribuţie, care apare atunci când preţul petrolului este jos.
Numărul de angajaţi ai Socar a ajuns la 408, la finalul anului trecut, dar acum a ajuns la 500.
Socar a deschis prima benzinărie din România, la Botoşani, la finalul lui octombrie 2011. La acel moment, oficialii companiei petroliere declarau că vizează o reţea de 300 de staţii în România, dar au ajuns, până acum, la 34 de staţii, în 14 judeţe şi în Bucureşti.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/azerii-de-la-socar-trec-pe-profit-cu-benzinariile-din-romania_120655.html#ixzz4PtkXbK4w