Socialistul Hollande a proclamat sfârşitul crizei din Europa. Pieţele nu au reacţionat

Preşedintele francez Francois Hollande a proclamat sfârşitul crizei datoriilor de stat din zona euro, în timpul unei întâlniri la Tokyo cu investitorii japonezi, însă pieţele financiare nu au reacţionat la declaraţia liderului de la Paris, iar analiştii se arată sceptici.
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 08:35
Socialistul Hollande a proclamat sfârşitul crizei din Europa. Pieţele nu au reacţionat

„Ceea ce trebuie să înţelegeţi aici în Japonia este că criza din Europa a luat sfârşit”, a declarat Hollande într-o întâlnire cu liderii mediului de afaceri din Japonia, în timpul unei vizite în Asia, potrivit BBC.

Europa este însă în recesiune, iar şomajul stabileşte lună de lună noi recorduri. Realtiv recent, în luna aprilie, existau încă temeri legate de supravieţuirea zonei euro, din cauza controverselor provocate de acordul de bailout încheiat cu Cipru.

În ultimii trei ani, UE şi FMI au intervenit pentru prevenirea unor crize financiare în Grecia (de două ori), în Irlanda şi Portugalia, iar Spania a obţinut finanţare de la UE pentru recapitalizarea băncilor.

Şomajul din zona euro este de peste 12%, cu aproape 20 de milioane de şomeri, iar regiunea este în recesiune de şase trimestre consecutive – un an şi jumătate.

În discursul susţinut la Tokyo, Hollande a afirmat că criza datoriilor de stat a ajutat Europa să se întărească.

„Consideră că criza nu va slăbi zona euro, ci o va face mai puternică. Acum, avem toate instrumentele pentru stabilitate şi solidaritate. A avut loc o îmbunătăţire în guvernanţa economică a zonei euro, am pregătit o uniune bancară, avem reguli privind probleme de buget care ne permit să ne coordonăm mai bine şi să avem o formă de convergenţă”, a explicat preşedintele francez.

Luni dimineaţă, pieţele nu păreau să aibă vreo reacţie la comentariile lui Hollande, iar analiştii se arată sceptici.

„Declaraţia lui Hollande potrivit căreia criza din zona euro a luat sfârşit nu pare că a fost receptată, deoarece există foarte puţină substanţă în spatele acestei opinii. Cu şomajul la cote record în zona euro şi proteste continue împotriva măsurilor de austeritate, investitorii nu reuşesc să înţeleagă cum a ajuns la această concluzie”, comentează un analist londonez, citat de The Guardian.

Un alt economist subliniază că, într-adevăr, costurile de finanţare ale statelor din sudul zonei euro s-au stabilizat, însă şomajul ridicat arată că situaţia a trecut de la o criză de lichiditate la una economică, care arde mocnit.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...