Societatea Iprochim, acuzată că a închiriat un teren din centrul Bucureștiului cu 0,1 euro/mp pe lună

O serie de neconformităţi legate în principal de încheierea şi derularea unor contracte închiriere a unor spaţii (teren şi construcţie) aflate în proprietatea societăţii din subordinea Ministerului Economiei au fost identificate la Iprochim SA, în urma unui control efectuat de o echipă desemnată de ministrul Economiei.
AGERPRES - lun, 05 iul. 2021, 21:59
Societatea Iprochim, acuzată că a închiriat un teren din centrul Bucureștiului cu 0,1 euro/mp pe lună

„Astăzi, am primit raportul. Pe scurt, compania a încheiat un contract păgubos prin care a închiriat 383 mp de teren, pentru 0.1 euro/mp pe lună şi 3.000 de mp pentru 0,6 euro/mp pe lună. Asta în condiţiile în care se află într-o zonă centrală a Bucureştiului. Lucrul cel mai şocant este că acest contract datează deja de 10 ani de zile. Din 2011, când valoarea estimată a chiriilor din zonă era între 4 şi 8,5 euro/mp. Contractul este atât de păgubos, încât prevede şi o clauză de reînnoire a închirierii pe încă 10 ani la aceeaşi chirie, dacă se întrunesc anumite condiţii. Evident, chiriaşul cere prelungirea pentru încă 10 ani. Am formulat deja o sesizare penală pentru a opri acest jaf din banii contribuabililor. Un jaf făcut acum 10 ani de zile de cei care ar trebui să vegheze la buna administrare a activelor statului – oamenii de decizie ai statului român”, a scris ministrul Economiei, Claudiu Năsui, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, rezultatele controlului făcut de Corpul de control al Ministerului Economiei la SC Iprochim a semnalat că aceste contracte, semnate în luna iunie 2011, de către factorii decizionali de la acea vreme, pentru o perioadă de 10 ani, au angajat societatea într-o relaţie contractuală defavorizată sub mai multe aspecte, în special cu privire la preţul la care au fost închiriate bunurile societăţii, locaţiile fiind situate pe Calea Plevnei.

Potrivit sursei citate, părţile au estimat că la data semnării contractului suprafaţa utilă a spaţiului închiriat era de 3.000 de metri pătraţi suprafaţă utilă, însă suprafaţa exactă, urma să fie determinată printr-o expertiză.

Astfel, la încheierea contractelor respective, conducerea nu a urmărit introducerea unor clauze, care să apere interesul legitim al societăţii, mai cu seamă că acest Institut îşi desfăşoară activitatea ca societate pe acţiuni, ce ar fi trebuit să se orienteze spre maximizarea profitului, în scopul eficientizării activităţii şi a creşterii valorii activelor deţinute.

Societatea comercială care a obţinut spaţiile respective s-a obligat la efectuarea unei investiţii în cuantum de 756.000 de euro în termen de 5 ani, constând în lucrări de amenajare, decopertări, demolări, refacerea instalaţiilor etc.

„Cu toate acestea, la finalizarea lucrărilor respective s-a constatat de către Corpul de control lipsa diligenţelor depuse de SC Iprochim SA, prin nedesemnarea unor persoane, care să constate pe baza unui proces verbal realitatea/valoarea lucrărilor de amenajare/renovare efectuate de locatar”, susţin reprezentanţii Ministerului Economiei.

Astfel, potrivit sursei citate, SC Iprochim SA şi-a asumat un raport de expertiză încheiat de un expert cooptat la solicitarea şi pe cheltuiala locatarului investitor, şi implicit consecinţele juridice generate de aici.

„Aspectele constatate cu privire la încheierea/conţinutul/derularea acestor contracte fac obiectul formulării unei sesizări penale ce va fi înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 291 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest context, constatările ce vizează aspectele de natură penală nu pot face obiectul informării de presă, întrucât faza de urmărire penală este o fază nepublică a procesului penal în conformitate cu prevederile art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală.”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Vești proaste pentru cei cu credite în euro. Ce se va întâmpla cu dobânzile
Vești proaste pentru cei cu credite în euro. Ce se va întâmpla cu dobânzile
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann,......
Cresc masiv amenzile de circulație, de la 1 ianuarie. La cât ajunge punctul de amendă
Cresc masiv amenzile de circulație, de la 1 ianuarie. La cât ajunge punctul de amendă
În absența unei noi intervenții legislative care să apară în următoarele două zile, valoarea amenzilor de circulație ...
Criză de proporții în Statele Unite, s-a atins un nou record negativ
Criză de proporții în Statele Unite, s-a atins un nou record negativ
Numărul persoanelor fără adăpost din Statele Unite a crescut în ultimul an cu 18%, un procent-record, potrivit Departamentului ...
”Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte!”. Cu ce riscuri se va confrunta economia lumii în 2025
”Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte!”. Cu ce riscuri se va confrunta economia lumii în 2025
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte ...