Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF au subscris în primul semestru prime brute în valoare de 5,04 miliarde lei

Economica.net
27 09. 2018
insurance_2_50888700

„Îmbunătăţirea indicatorilor de solvabilitate a societăţilor de asigurare a continuat şi pe parcursul primelor şase luni ale anului. La sfârşitul lunii iunie a anului 2018, toate societăţile de asigurare îndeplineau atât cerinţele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum şi cerinţele minime de capital (MCR), astfel că ratele SCR şi MCR, la nivelul pieţei (calculate ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţele de capital şi valoarea totală a necesarului de capital) au înregistrat valori supraunitare”, se spune în comunicat.

Conform documentului, în primul semestru al anului 2018, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi din cele 29 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2018.

La nivelul întregii pieţe de asigurări, numărul de contracte de asigurare, în vigoare la finalul semestrului I al acestui an, a fost de 14,973 milioane, în creştere faţă de anul precedent cu aproximativ 6%.

Societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite (excluzând maturităţi şi răscumpărări parţiale şi totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 2,436 miliarde lei, astfel: 2,346 miliarde lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului 2017 (1,958 miliarde lei); 89,824 milioane lei sunt sume plătite pentru indemnizaţii brute aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o creştere cu circa 20% comparativ cu semestrul I 2017 (74,656 milioane lei).

Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate se afla la finalul primului semestru al anului 2018 la nivelul de 5,10 miliarde lei, în creştere cu 2,60% comparativ cu valoarea înregistrată în semestrul I al anului 2017.

Pe ansamblul pieţei asigurărilor de locuinţe (obligatorii şi facultative), în primele şase luni ale anului 2018 s-a consemnat o creştere a primelor brute subscrise de aproximativ 3,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primul semestru al anului 2018, a atins valoarea de 1,84 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (1,919 miliarde lei) reprezintă asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut, în primele şase luni ale anului, cu aproximativ 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrând valoarea de 604 lei. Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primul semestru al anului 2018 a crescut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 5,23%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 5,87%.

În primul semestru din anul 2018, asigurătorii RCA au încheiat un număr de 169.578 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de peste 12,282 milioane lei.

De asemenea, în primele şase luni ale anului 2018, sucursalele au cumulat prime brute subscrise în valoare de 361,36 milioane lei, în scădere cu aproximativ 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În urma centralizării raportărilor transmise de brokerii de asigurare şi/sau reasigurare, la data de 30 iunie 2018, se constată o scădere procentuală faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă, de 1,73%, de la 3,178 miliarde lei la 3,123 miliarde lei.