Societe Generale continuă vânzările de active în Africa

20 09. 2024
societe_generale 4367890

Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii. Vânzarea va avea un impact pozitiv de aproximativ două puncte de bază asupra indicelui de adecvare a capitalului CET1, un indicator cheie al solidităţii financiare, a precizat grupul francez, scrie scrie Agerpres.

Tranzacţia ar urma să fie finalizată până la 31 martie 2025.

Directorul general Slawomir Krupa s-a angajat să majoreze profitul şi capitalul prin reducerea costurilor şi vânzarea unor active, pentru a îmbunătăţi performanţa generală a SocGen.

În august, Societe Generale a anunţat vânzarea diviziilor sale de private banking din Marea Britanie şi Elveţia către grupul elveţian Union Bancaire Privee (UBP), pentru 900 de milioane de euro. Tot anul acesta SocGen a vândut active în Africa.

Pentru 2024, banca franceză mizează pe o creştere a veniturilor de cel puţin 5% şi pe o rentabilitate a capitalului propriu (ROTE) de peste 6%. Anul acesta va fi marcat de o „punere în practică meticuloasă a planului nostru strategic”, în special prin „îmbunătăţirea eficienţei operaţionale”, afirma recent Slawomir Krupa.