Societe Generale: Profitul a scăzut cu 42% în T2

Societe Generale (SocGen), a doua mare bancă franceză, prezentă şi în România prin BRD, a raportat pentru trimestrul al doilea un profit net de 433 milioane euro, cu 42% sub cel din perioada corespunzătoare a anului trecut, după amortizarea unor active din Rusia şi SUA, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 07:25
Societe Generale: Profitul a scăzut cu 42% în T2

Astfel, profitul net al instituţiei de credit a scăzut de la 747 milioane euro la 433 milioane euro, în timp ce media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indica un rezultat de 695 milioane euro.

Societe Generale a înregistrat o amortizare de 250 milioane euro a divizie ruse Rosbank şi o depreciere de 200 milioane euro a administratorului de active TCW Group din Statele Unite.

Grupul francez îşi restrânge activele din zona corporate and investment banking, care include şi departamentul de tranzacţii financiare, şi reduce personalul diviziei cu aproximativ 1.600 de angajaţi, pe fondul efectelor crizei datoriilor de stat din zona euro. Banca a fost afectată de criza de lichiditate de anul trecut şi de pierderile suferite în urma restructurării datoriei de stat a Greciei. Băncile franceze, inclusiv BNP Paribas şi Credit Agricole, îşi reduc portofoliile de active pe majoritatea pieţelor internaţionale şi îşi scad expunerea pe obligaţiuni guvernamentale.

„În pofida unei situaţii dificile, Societe Generale face progrese, trimestru după trimestru, cu strategia de transformare”, a declarat, într-un comunicat transmis miercuri, directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea.

Acţiunile Societe Generale au scăzut cu 48% la Paris în ultimele 12 luni, valoarea de piaţă a băncii ajungând astfel la aproximativ 14 miliarde euro. Titlurile BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, s-au depreciat în acelaşi interval cu 34%.

Marile bănci franceze elimină din bilanţ active de peste 300 miliarde euro pentru a se alinia noilor reglementări internaţionale de capital Basel III, direcţie în care acţionează alte grupuri financiare importante din Europa, inclusiv Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană.

Societe Generale a redus în acest an cu aproximativ 14% personalul diviziei de corporate and investment banking din Franţa, după reorganizarea managementului unităţii. Între timp, rezultatele băncilor de investiţii sunt afectate sever de situaţia dificilă de pe pieţele financiare. Deutsche Bank, care deţine cea mai mare bancă de investiţii din Europa după venituri, a anunţat marţi scăderea profitului diviziei cu 63%, la 357 milioane euro.

Impactul volatilităţii pieţelor asupra veniturilor din tranzacţii financiare este subliniat şi de rezultatele marilor bănci americane. JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs şi Morgan Stanley au înregistrat în prima jumătate a anului venituri totale de 161 miliarde de dolari, în scădere cu 4,5% de la nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Minimul a fost atins acum patru ani – 135 miliarde dolari.

Profitul net al unităţii de corporate and investment banking a Societe Generale a scăzut în trimestrul al doilea de la 449 milioane euro la 131 milioane euro, totuşi cu mult peste media estimărilor analiştilor, de 102 milioane euro.

Societe Generale a înregistrat la jumătatea anului active totale de 1.246,7 miliarde euro, cu 6% mai mult faţă de nivelul de la finele anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...