Societe Generale separă funcţiile de preşedinte şi director general

Grupul bancar francez Societe Generale, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat luni că a decis să separe funcţiile de preşedinte şi director general, aşa cum cere legislaţia europeană, urmând ca economistul italian Lorenzo Bini Smaghi să ocupe funcţia de preşedinte al consiliului director în timp ce Frédéric Oudéa va ocupa în continuare funcţia de director general, transmite Financial Times.
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 09:42
Societe Generale separă funcţiile de preşedinte şi director general

‘Această modificare a guvernanţei corporatiste, pregătită în 2014, îndeplineşte normele aplicabile băncilor din Europa’, a informat banca franceză într-un comunicat de presă.

Potrivit ultimei directive UE privind cerinţele de capital, care a intrat în vigoare la începutul lui 2014, toate băncile din Europa sunt obligate să aibă două persoane diferite care ocupe funcţiile de preşedinte şi director general. Însă până acum Societe Generale a rezistat presiunilor pentru separarea celor două funcţii de conducere care au fost ocupate ambele de Frédéric Oudéa după ce în 2009 acesta a fost numit în fruntea băncii după demisia lui Daniel Bouton în urma scandalului legat de traderul Jérome Kerviel, scrie Agerpres.

Italianul Lorenzo Bini Smaghi, fost membru al comitetului director al Băncii Central Europene până în anul 2011, s-a alăturat anul trecut Societe Generale în calitate de vicepreşedinte. În acelaşi timp, Bini Smaghi este preşedinte al Snam Rete Gas, compania care gestionează reţeaua de transport a gazelor naturale din Italia, precum şi director non-executiv la Merrill Lynch International.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

Te-ar mai putea interesa și
Stellantis şi-a suspendat previziunile pentru anul 2025 din cauza incertitudinii create de taxele americane
Stellantis şi-a suspendat previziunile pentru anul 2025 din cauza incertitudinii create de taxele americane
Grupul auto Stellantis a anunţat miercuri că a decis să îşi suspende previziunile, care arătau spre o revenire moderată în acest an, din cauza incertitudinii create de politicile tarifare al......
Ciolacu a anunțat creșterea încasărilor la buget în martie cu 16%
Ciolacu a anunțat creșterea încasărilor la buget în martie cu 16%
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că veniturile totale la buget au crescut ...
Premieră în România. Peste 7 milioane de români riscă amendă – Prima sancţiune pentru lipsa asigurării obligatorie la locuinţă, anunţ important pentru toți proprietarii de case și apartamente
Premieră în România. Peste 7 milioane de români riscă amendă – Prima sancţiune pentru lipsa asigurării obligatorie ...
Premieră importantă pentru toți proprietarii de case și apartamente din România. După 16 ani de la înființarea sistemului ...
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui trenurile IVA, vechi de peste 30 de ani
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui ...
Guvernul a aprobat astăzi achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou, informează miercuri ministrul Transporturilor Sorin ...