Societe Generale va numi până în toamnă un nou director general

Societe Generale va numi un nou director general până în toamnă, a afirmat marţi preşedintele grupului bancar francez, Lorenzo Bini Smighi, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Sole 24 Ore, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 24 mai 2022, 11:30
Societe Generale va numi până în toamnă un nou director general

Pe data de 17 mai, SocGen a anunţat că Frederic Oudea, directorul său general, nu va căuta să-şi reînnoiască mandatul la viitoarea reuniune a acţionarilor, din 23 mai 2023. Acesta a condus timp de 15 ani a treia mare bancă listată din Franţa.

Bini Smaghi a adăugat că Oudea va rămâne la SocGen până în mai 2023.

Analistul Azzurra Guelfi de la Citi a apreciat: „Este clar prea devreme să avem o viziune privind potenţialii candidaţi pentru această poziţie. Piaţa ar putea lua în considerare un candidat intern, pe lângă potenţialii candidaţi externi, pentru funcţia de director general. Decizia va influenţa fundamentele solide ale grupului, definind următorii paşi în vederea creşterii companiei sau a profitabilităţii”, a adăugat Guelfi.

Speculaţiile privind viitorul lider al SocGen încă nu au început în mod serios, dar Sebastien Proto, fost partener la Rothschild & Cie, care conduce acum reţeaua de retail a băncii, este în mod frecvent menţionat.

Conform publicaţiei franceze Les Echos, alţi posibili candidaţi sunt directorul operaţional Gaëlle Olivier şi Slawomir Krupa, şeful diviziei global banking.

Din afara băncii, este vehiculat numele lui Jean Pierre Mustier, fostul director general al grupului italian Unicredit, care a condus divizia CIB a Societe Generale din 2003 până la scandalul de tranzacţionare în care a fost implicat Jerome Kerviel.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că luptele continuă în Estul Ucrainei, cele mai sângeroase atacuri sunt în jurul orașului Pokrovsk
Zelenski spune că luptele continuă în Estul Ucrainei, cele mai sângeroase atacuri sunt în jurul orașului Pokrovsk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forțele ruse continuă să lanseze atacuri de-a lungul frontului de est, cele mai sângeroase lupte concentrându-se în jurul orașului......
Miniștrii de finanțe din G7 vor să crească presiunea asupra Rusiei, pentru acceptarea armistițiului cu Ucraina
Miniștrii de finanțe din G7 vor să crească presiunea asupra Rusiei, pentru acceptarea armistițiului cu Ucraina
Miniștrii de finanțe din G7 au declarat joi că vor să maximizeze presiunea asupra Rusiei, în special prin intensificarea ...
Viceprimarul Stelian Bujduvanu, PNL, poate deveni primar interimar al Capitalei
Viceprimarul Stelian Bujduvanu, PNL, poate deveni primar interimar al Capitalei
Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) ar putea deveni primar interimar al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre care ...
Xiaomi a lansat un cip avansat, care concurează produsele Apple, dar e mult mai ieftin
Xiaomi a lansat un cip avansat, care concurează produsele Apple, dar e mult mai ieftin
Gigantul chinez al tehnologiei Xiaomi îşi intensifică ofensiva împotriva Apple, lansând un smartphone cu un cip avansat, ...