Societe Generale va numi până în toamnă un nou director general

24 05. 2022
societe_generale_20749900

Pe data de 17 mai, SocGen a anunţat că Frederic Oudea, directorul său general, nu va căuta să-şi reînnoiască mandatul la viitoarea reuniune a acţionarilor, din 23 mai 2023. Acesta a condus timp de 15 ani a treia mare bancă listată din Franţa.

Bini Smaghi a adăugat că Oudea va rămâne la SocGen până în mai 2023.

Analistul Azzurra Guelfi de la Citi a apreciat: „Este clar prea devreme să avem o viziune privind potenţialii candidaţi pentru această poziţie. Piaţa ar putea lua în considerare un candidat intern, pe lângă potenţialii candidaţi externi, pentru funcţia de director general. Decizia va influenţa fundamentele solide ale grupului, definind următorii paşi în vederea creşterii companiei sau a profitabilităţii”, a adăugat Guelfi.

Speculaţiile privind viitorul lider al SocGen încă nu au început în mod serios, dar Sebastien Proto, fost partener la Rothschild & Cie, care conduce acum reţeaua de retail a băncii, este în mod frecvent menţionat.

Conform publicaţiei franceze Les Echos, alţi posibili candidaţi sunt directorul operaţional Gaëlle Olivier şi Slawomir Krupa, şeful diviziei global banking.

Din afara băncii, este vehiculat numele lui Jean Pierre Mustier, fostul director general al grupului italian Unicredit, care a condus divizia CIB a Societe Generale din 2003 până la scandalul de tranzacţionare în care a fost implicat Jerome Kerviel.