Socol: Aplicarea pachetului fiscal ar putea genera un risc de putere între angajator şi angajat şi scăderea salariilor în IT
‘Revoluţia fiscală este o sintagmă exagerată. Se propune un pachet fiscal care încearcă să consolideze strategia wage led growth, cu plusuri legate de impactul asupra creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor (mai mult la cei cu venituri mici, medici şi profesori), a pensionarilor (cei cu venituri de peste 2.000 lei) şi o relaxare fiscală/încurajare a celor care practică activităţi independente şi a celor care au venituri din dobânzi, chirii, arende, investiţii’, a declarat Socol, pentru Agerpres.
În plus, potrivit acestuia, după schimbarea principiului pe baza căruia se stabileşte contribuţia la pensii, prin noua Lege a pensiilor contribuţia şi implicit pensia vor creşte cu 20%.
‘Se stimulează afacerile mici şi mijlocii, încercându-se aducerea a cât mai mulţi români în clasa de mijloc. La puncte slabe aş pune comunicarea incompletă a măsurilor, un anumit risc în ceea ce priveşte puterea dintre angajator şi angajat (aici trebuie reintroduse contractele colective de muncă) şi scăderea salariilor în IT (aici trebuie fundamentată / updatată o nouă schemă/ schema deja existentă de ajutor de stat privind investiţiile şi crearea de locuri de muncă, astfel încât statul să compenseze pierderile). Pe partea de administraţii publice locale, se vor prezenta soluţii compensatorii pentru a nu fi afectate investiţiile’, a mai arătat conferenţiarul universitar de la ASE.
Un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, publicat recent de Ministerul Finanţelor, prevede trecerea la angajat, de la angajator, a contribuţiilor sociale, începând cu 1 ianuarie 2018. Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%.
‘Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat’, a informat Ministerul Finanţelor. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.
Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va face prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de Guvern de miercuri.