Socol: România continuă să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din UE

România continuă să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, a declarat joi pentru AGERPRES consilierul pe probleme economice al prim ministrului, Cristian Socol.
Economica.net - joi, 14 aug. 2014, 08:55
Socol: România continuă să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din UE

‘Creşterea de 2,6% semestrul 1 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior rămâne una dintre cele mai mari creşteri economice din UE, chiar dacă viteza este mai mică. Creşterea economică este sustenabilă, bazându-se în principal pe creşterea producţiei industriale cu 9,1% (a doua cea mai mare creştere din UE), agricultura şi construcţiile au subperformat’, a declarat Socol.

Potrivit acestuia, România poate repeta experienţa de anul trecut, când în primul semestru avea creştere economică de 1,8% iar la final a obţinut a doua cea mai ridicată creştere din UE, de 3,5%.

Consilierul premierului mai afirmă că în al doilea semestru investiţiile publice vor fi accelerate, în contextul în care există ‘un spaţiu fiscal important – deficitul bugetar este în prezent de 0,3% din PIB, iar ţinta de sfârşit de an este de 2,2% din PIB’.

‘În plus se vor vedea şi efectele pozitive ale scutirii privind impozitul pe profitul reinvestit, creşterii subvenţiilor agricole, schemelor de ajutor de stat şi sperăm, reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator’, a mai explicat Socol.

În opinia sa, menţinerea unei rate de creştere economică ridicată este meritorie în condiţiile în care ţările din UE au încetinit puternic, Italia este în recesiune, Franţa va avea zero creştere în 2014, Cehia, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Grecia, Irlanda au fost cu minus în 2013, iar această tendinţă continuă.

‘Minusul de 1% trimestrul 2 faţă de trimestrul 1 2014 este într-o mare măsură efect statistic. Când ai avut 5,1% trimestrul 4 2013 faţă de trimestrul 4 2012 şi apoi 3,8 trimestrul 1 2014 faţă de trimestrul 1 2013 procentul este normal să scadă. E ca şi cum ai raporta o creştere de 10 unităţi astfel – până acum raportam o creştere de 10% din 100, iar acum la 200 raportăm 5%  – este algebra – procentul scade’, a precizat Socol.

Consilierul prim ministrului a mai afirmat că Guvernul va continua să distribuie echitabil beneficiile creşterii economice ‘prin realizarea unui mix consistent între stimularea economiei private şi măsuri de creştere a veniturilor populaţiei pentru refacerea plasei de siguranţă socială afectată puternic de măsurile de austeritate din 2009-2011’.

Te-ar mai putea interesa și
„Săgeata Albastră” cu numărul 31 e gata să revină în circulație. A ieşit recondiţionată pe porţile Electroputere VFU Paşcani – VIDEO
„Săgeata Albastră” cu numărul 31 e gata să revină în circulație. A ieşit recondiţionată pe porţile ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat reparaţia capitală la cel de-al 31-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut sub numele de "Săgeata Albastră", onorând, astfel, mai mult de jumătate......
Apare o nouă marcă de bere în România
Apare o nouă marcă de bere în România
Unul dintre cei mai mari producători de bere din România, Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, ...
Producția de cafea din Vietnam va scădea anul acesta din cauza secetei, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe piața globală
Producția de cafea din Vietnam va scădea anul acesta din cauza secetei, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe piața ...
Producţia de cafea a Vietnamului este aşteptată să scadă în acest sezon comparativ cu anul precedent, din cauza evoluţiilor ...
Bilanț ANPC: A dat amenzi de 41 de milioane de lei într-o lună
Bilanț ANPC: A dat amenzi de 41 de milioane de lei într-o lună
În perioada 7 februarie- martie 2025, ANPC a dat amenzi în valoare de peste 41 de milioane de lei. Sancțiunile aplicate ...