Socol: Sursele de finanţare pentru reducerea CAS, în buget prin legislaţie; nu pot fi prinse în rectificare
Cristian Socol afirmă că opinia Consiliului Fiscal confirmă rezultatele bune privind evoluţia încasărilor la buget – procente cuprinse între 94 şi 97% faţă de program şi subliniază că modificarea Legii Insolvenţei şi acţiunile dinamice ale ANAF vor conduce în semestrul al doilea la atingerea programului de încasări, trendul pozitiv fiind atins încă din luna iulie când încasările au atins 100% din programul stabilit.
‘Cu privire la existenţa finanţării pentru reducerea CAS, trebuie reamintit preşedintelui Consiliului Fiscal că sursele de finanţare sunt prinse în buget pornind de la legi, ordonanţe ş.a. în vigoare adoptate sau aprobate. Cum reglementarea juridică privind reducerea CAS nu a fost promulgată de preşedintele României, nu este legal ca Guvernul să prindă sursele de finanţare pentru această măsura în cadrul rectificării bugetare curente’, a declarat, pentru AGERPRES, Cristian Socol.
El mai arată că bugetul are buffere constituite pentru ca la rectificarea bugetară următoare să finanţeze reducerea CAS cu cinci puncte procentuale.
Socol precizează că Guvernul este pregătit ca de la 1 octombrie să implementeze măsura reducerii CAS la angajator cu cinci puncte procentuale, măsură de natură să stimuleze PIB potenţial, investiţiile şi crearea de locuri de muncă.
‘Concluzia prinsă în Opinie conform căreia ‘Consiliul Fiscal consideră proiecţiile curente ale veniturilor bugetare ca fiind în general realiste…’ confirmă succesul acţiunilor desfăşurate în ultimele luni pentru îmbunătăţirea colectării şi reducerea evaziunii fiscale’, arată consilierul premierului.
El indică faptul că România continuă ajustarea fiscală calitativă şi anul acesta şi că în primele şase luni România are un deficit bugetar de 0,5% din PIB la jumătate faţă de primele şase luni din anul trecut. Astfel, Socol consideră că România se va încadra în ţinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB convenită cu creditorii internaţionali.
În ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor de capital faţă de anul trecut, potrivit consilierului premierului, trebuie luat în considerare că, în prima jumătate a anului trecut, 2,8 miliarde de lei au fost folosite pentru achitarea unor datorii sau arierate – două miliarde de lei pentru achitarea unor arierate ale CNADNR şi 800 milioane de lei arierate ale administraţiei publice locale din împrumuturi în Trezorerie.
În acest context, Socol subliniază că, fără plata acestor arierate, cheltuielile de investiţii din primele şase luni ale anului sunt mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.