Carantina va fi eliminată pentru şoferii de TIR vaccinaţi sau testaţi

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că urmează să fie adoptată o nouă hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând să propună, printre altele, ca şoferii de TIR care vin din alte state să nu mai stea în carantină dacă sunt vaccinaţi sau sunt testaţi anti-COVID, iar rezultatul este negativ.
AGERPRES - joi, 30 sept. 2021, 16:04
Carantina va fi eliminată pentru şoferii de TIR vaccinaţi sau testaţi

În aceeaşi hotărâre CNSU, potrivit premierului, ar trebui să se specifice faptul că pentru funcţionarea şcolilor să nu se mai ţină cont de rata de incidenţă de 6 la mia de locuitori, scrie Agerpres.

„Hotărârea CNSU cu aceste modificări va fi dată în această seară, inclusiv cea cu eliminarea carantinării pentru şoferii care vin din alte state şi sunt testaţi sau sunt vaccinaţi”, a declarat Florin Cîţu, care a participat la momentul deschiderii traficului pe Pasajul Mogoşoaia, împreună cu ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu.

Totodată, a precizat şeful Executivului, se va stabili ca funcţionarea şcolilor să nu mai fie legată de depăşirea pragului de incidenţă de 6 la mia de locuitori şi să se ia decizii punctual, pe fiecare şcoală în parte, acolo unde se înregistrează cazuri de infectare.

„V-am spus foarte clar, şi asta e decizia CNSU care va fi aprobată diseară, veţi vedea diseară detaliile, pentru şcoală se scoate acea legătură cu gradul de incidenţă şi atunci rămâne pentru fiecare şcoală în parte decizia în funcţie de numărul de copii infectaţi. Vom vedea detaliile, vin prin ordin al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, de câte ori trebuie să se testeze şi aşa mai departe. Haideţi să aşteptăm de la ei”, a spus Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Internetul la secundă: cât de activă e lumea pe Google, Facebook, Netflix sau Tinder
Internetul la secundă: cât de activă e lumea pe Google, Facebook, Netflix sau Tinder
În fiecare minut, internetul facilitează un volum uluitor de activitate. În doar 24 de ore, se adună trilioane de interacțiuni, care arată magnitudinea dependenței noastre tot mai mare de......
SUA și Iran încep la Muscat, Sultanatul Oman, negocierile privind dificilul dosat nuclear iranian. Americanii au amenințat cu represalii în caz de eșec
SUA și Iran încep la Muscat, Sultanatul Oman, negocierile privind dificilul dosat nuclear iranian. Americanii au amenințat ...
Statele Unite ale Americii şi Iran vor purta sâmbătă, în Oman, discuţii cu mize considerabile privind dosarul nuclear ...
Emisarul american Keith Kellogg: Ucraina după încetarea conflictului ar putea semâna cu Berlinul după al Doilea Război Mondial
Emisarul american Keith Kellogg: Ucraina după încetarea conflictului ar putea semâna cu Berlinul după al Doilea Război ...
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu "Berlinul după al Doilea Război Mondial", cu o prezenţă de forţe europene ...
Oliver Kahn anunță că a oferit 30 de milioane de euro pentru preluarea clubului francez de fotbal Girondins Bordeaux
Oliver Kahn anunță că a oferit 30 de milioane de euro pentru preluarea clubului francez de fotbal Girondins Bordeaux
Fostul internaţional german Oliver Kahn a anunţat, vineri, că a propus 30 de milioane euro pentru achiziţionarea lui ...