Sofitel, brandul hotelier de lux al Accor, revine pe piața din România după 16 ani

Bucureștiul va avea un noul hotel de cinci stele, chiar în centrul orașului. Familia Dayan, una dintre cele mai puternice din Israel, a primit autorizația de renovare a fostului Palat BCR din Piața Universității, care se va transforma într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Capitală.
Andrada Ghira - mar, 18 mart. 2025, 22:03
Sofitel, brandul hotelier de lux al Accor, revine pe piața din România după 16 ani

Brandul Sofitel revine pe piața din România, în centrul Bucureștiului, potrivit informațiilor Economica.net. Sigla brandului de lux, parte din lanțul hotelier Accor, s-a aflat pe clădirea actualului hotel Pullman din Piața Montreal din București până în 2009

În 2008, oficialii Accor au decis renunțarea la brandul Sofitel și trecerea la brandul Pullman începând cu următorul an. Bucureștiul nu putea susține prețuri de 250-300 de euro pe noapte la vremea respectivă, iar investițiile în transformarea lui într-un hotel de cinci stele costau prea mult. Oficialii Accor au decis atunci trecerea la Pullman.

„Acolo unde au existat asemenea oportunităţi, brandul a fost păstrat, dar clasificarea a fost ridicată la cinci stele. Însă acolo unde piaţa nu avea nevoie de o unitate de acest tip s-a optat pentru trecerea sub brandul Pullman“, a explicat atunci Bruno Vinette, director general al hotelului Sofitel din Bucureşti, citat de Capital. Din cele 180 de hoteluri Sofitel operaţionale la nivel global, doar 80 urmau să fie păstrate sub acest brand.

Sofitel revine la București

Brandul hotelier de lux revine pe o clădire emblematică a Bucureștiului. Este vorba de Palatul Oscar Maugsch sau Palatul BCR, cum mai este cunoscut. Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a anunțat că a semnat autorizația pentru restaurarea Palatului Oscar Maugsch în hotel de lux. 

Hotelul este deținut de familia Dayan, una dintre cele mai puternice din Israel.

CITEȘTE ȘI Clădirea BCR de la Universitate s-a vândut către un fond de investiții din Luxemburg. Prețul în jur de 30 milioane de euro – surse

Clădirea a fost construită la începutul secolului XX și este alcătuită din două aripi – Universitate și Toma Caragiu – cu o suprafață totală de aproape 17.000 metri pătrați. Investiția în transformarea clădirii este de circa 20 de milioane de euro.

Hotelul va avea circa 157 de camere, care vor fi situate la etajele 1, 2, 3 și mansardă. La parter, curtea interioară dintre Corpurile A si B va fi acoperită cu un luminator din sticlă, așa cum se vede și în imagini și va fi transformată în lobby de acces al hotelului.

La parter vor mai fi și spații pentru restaurante, o sală de evenimente, iar la subsol planurile sunt de amenajare a unei zone SPA, conform cu cerințele clasificării hotelului.

„Respectând vechiul și îmbrățișând noul, proiectul nostru caută nu numai să fie un tribut adus excelenței arhitecturale, ci și o dovadă a uniunii armonioase a tradiției și inovației”, este descrierea arhitecților de la Ran and Morris din Tel Aviv.

Sofitel

Sofitel

Sofitel

sofitel

Sofitel

Foto randari: MOD Studio 

15 noi hoteluri în București

15 noi hoteluri se vor deschide în București, cu aproape 2.300 de noi camere. Una dintre cele mai așteptate deschideri este cea a Corinthia Grand Hotel du Boulevard, cu 30 de apartamente, care ar urma să se deschidă în curând.

 

Te-ar mai putea interesa și
Impunerea noului pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei întâmpină obstacole și e nevoie de implicarea lui Trump pentru a fi depășite – surse Reuters
Impunerea noului pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei întâmpină obstacole și e nevoie de implicarea lui Trump pentru ...
Sancţiunile "masive" cu care liderii europeni ameninţă Rusia dacă preşedintele Vladimir Putin nu acceptă încetarea focului în Ucraina au în faţă obstacole majore şi necesită sprijinul......
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un sfert din consum, prețurile cresc masiv
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un ...
Una dintre unitățile centralei nucleare de la Cernavodă, de 700 MW, este oprită începând de duminică, iar lipsa acesteia ...
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere, iar o mai bună administrare a pădurilor şi a resurselor Regiei înseamnă, ...
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Turmp, a anunţat marţi că secretarul de stat american Marco Rubio se va deplasa în Turcia unde ...