Software Development Academy: cât costă recrutarea şi integrarea unui singur programator IT în România
SDA prevede că, până la sfârșitul anului 2020, deficitul de programatori și testeri software din România va ajunge între 40.000 și 50.000 de profesioniști, intensificând semnificativ concurența între companii pentru talentul IT existent și conducând astfel la creșterea costului per angajare.
Pentru a răspunde acestei crize în creștere, SDA a lansat în România un proces de recrutare personalizat pentru corporațiile care sunt în căutare de profesioniști IT juniori. În cadrul programului, care a fost deja lansat și implementat cu succes în alte piețe unde academia este prezentă, inclusiv în Polonia, SDA nu doar va găsi angajații potriviți dar și va gestiona procesele de training și integrare pentru aceștia. Având în vedere deficitul absolvenților IT din România, atunci când va implementa astfel de programe în corporațiile din România, SDA se va concentra pe formarea de noi profesioniști IT, prin furnizarea de cursuri de recalificare profesională.
„Nu mai este rentabil sau eficient, nici din punct de vedere al timpului nici al costurilor, pentru departamentul de resurse umane de a se lupta pentru același grup de profesioniști IT deja prezenți pe piață. Corporațiile trebuie să înceapă să caute talent IT nou în alte părți. Răspunsul nostru la această problemă este un proiect de recalificare profesională în cadrul căruia, corporațiile vor recruta persoane din alte domenii din piață, cărora le vor oferi training IT personalizat pentru a le învăța exact abilitățile necesare în cadrul companiei. Am derulat cu succes astfel de proiecte pe alte piețe și suntem siguri că această metodă este viitorul recrutării în IT, deoarece oferă o soluție pentru deficitul în continuă creștere din România”, a declarat Piotr Mazur, CEO Software Development Academy România.
Procesul de recrutare al unui singur angajat pentru un departament de IT are costuri semnificative, atunci când este analizat din punctul de vedere al timpului investit de către conducere și de către echipa de resurse umane. Studiile globale indică faptul că recrutarea pentru industria IT durează în medie 30 de zile. Potrivit Salesforce Research, 68% dintre recrutori percep procesul de recrutare în IT ca pe o provocare mult mai mare față de acum cinci ani, iar 30% dintre companii au dificultăți în a găsi angajați calificați.
Costurile de recrutare a personalului nou variază foarte mult de la start-up-uri la corporații. Pentru companiile aflate la început de drum, angajarea este adesea gestionată de conducerea de top, ceea ce înseamnă că costul real al procesului de recrutare este chiar mai mare. Proprietarii de companii mici petrec aproximativ 40% din timpul lor de muncă cu sarcini care nu generează venituri, cum ar fi angajarea.
Costurile de recrutare al unui dezvoltator IT în România au fost aproximate de SDA luând în considerare două variabile cheie, salariul mediu lunar brut pentru un consultant de resurse umane de 5.418 lei (aproximativ 50 lei/ora de muncă) și salariul mediu lunar brut pentru un specialist IT în valoare de 10.840 lei.
Durata procesului de recrutare, precum și interesul candidaților în depunerea candidaturilor, depinde în mare măsură de atractivitatea companiei. Prin urmare, lipsa unui employer branding puternic poate extinde semnificativ procesul de recrutare, făcându-l astfel și mai costisitor.
Un alt aspect important al recrutării îl constituie și procesul de integrare, pe durata căruia angajatul dobândește abilități specifice necesare pentru a-și desfășura activitatea în cadrul organizației. Studiile globale arată că este nevoie de 3 până la 6 luni ca un angajat nou să ajungă la productivitate maximă, timp în care compania pierde bani, deoarece costurile cu angajatul respectiv sunt mai mari decât ceea ce câștigă el pentru companie. Timpul exact necesar pentru ca un angajat nou să atingă productivitate depinde foarte mult de complexitatea locului de muncă. În același timp, primele luni sunt cruciale când vine vorba de satisfacția angajaților cu noul loc de muncă. Pe lângă costurile de mai sus, există riscul ca în orice moment candidatul să își dea demisia în primele 6 luni, înainte de a atinge productivitate maximă, fiind necesară reluarea procesului de recrutare de la zero.
Concurența ridicată pentru specialiștii IT în România și faptul că grupul de profesioniști în acest domeniu nu crește la fel de rapid ca și cererea, conduce deseori la o competiție între recrutori pentru aceiași oameni existenți deja în piață. Acest lucru înseamnă și că rotația profesioniștilor IT este mai mare decât în alte profesii, aceștia fiind angajați mult mai rapid și, în consecință, procesul de recrutare în domeniul IT ar trebui să fie cât mai rapid și eficient cu putință.