Soldaţii ucraineni luptă pentru securitatea Europei – Preşedinte Polonia

Soldaţii ucraineni luptă împotriva 'agresiunii ruse' în estul separatist prorus, apărând în acest fel securitatea Europei, a declarat joi, la Kiev, preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, într-un discurs susţinut în faţa parlamentului ucrainean, informează AFP.
Economica.net - J, 09 apr. 2015, 12:20
Soldaţii ucraineni luptă pentru securitatea Europei - Preşedinte Polonia

‘Astăzi, când fiii Ucrainei mor în est apărând independenţa ţării lor, ei apără şi Europa. O apără în faţa revenirii mentalităţii imperialiste, a deciziilor care ameninţă întreaga Europă’, a spus preşedintele Komorowski, a cărui ţară este principalul avocat al Ucrainei în cadrul UE.

Denunţând ‘agresiunea rusă’, al cărei scop este să ‘împiedice Ucraina să se dezvolte în mod democratic’, preşedintele polonez a declarat că ‘doar orbii nu văd în Ucraina soldaţi, tancuri şi sisteme de apărare antiaeriană ale agresorului’.

Acuzată de Kiev şi de Occident că îi înarmează pe rebelii proruşi din estul Ucrainei şi că a desfăşurat trupe regulate în această zonă, Rusia dezminte orice implicare în acest conflict, care a făcut peste 6.000 de morţi într-un an.

‘Lumea occidentală trebuie să înţeleagă că va fi în siguranţă doar dacă Ucraina va fi în siguranţă’, a mai spus liderul polonez.

Bronislaw Komorowski a îndemnat UE să lase ‘uşile deschise’ pentru această fostă republică sovietică, ce aspiră să adere la uniune.

‘Ucrainenii au demonstrat că îşi văd viitorul într-o Europă liberă, sigură şi democratică’, a subliniat preşedintele Poloniei.

Manifestaţiile pro-europene care au durat timp de trei luni în Maidan (Nezalejnosti), în centrul Kievului, manifestaţii reprimate în mod sângeros, au dus la prăbuşirea regimului prorus Viktor Ianukovici, în februarie 2014.

Aceste evenimente au fost urmate de anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în martie 2014, şi de declanşarea rebeliunii separatiste din estul Ucrainei, o lună mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
Depogaz a umplut 90% din depozitele de gaze, cerință minimă a UE, cu 41 de zile înainte de data-limită
Depogaz a umplut 90% din depozitele de gaze, cerință minimă a UE, cu 41 de zile înainte de data-limită
Depogaz Ploiești, companie membră a Grupului Romgaz și principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România, anunță atingerea cu succes, în avans de peste 41 de......
Aproape 4.500 de oameni depistaţi cu boala Covid-19 în România, în ultima săptămână
Aproape 4.500 de oameni depistaţi cu boala Covid-19 în România, în ultima săptămână
Au fost înregistrate 4.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (Covid-19) în săptămâna 15 - 21 septembrie, ...
Ungaria nu renunță la petrolul rusesc, în ciuda presiunilor SUA
Ungaria nu renunță la petrolul rusesc, în ciuda presiunilor SUA
Ungaria nu are nicio intenție de a suspenda importurile de petrol rusesc, în ciuda presiunilor asupra întregii Uniuni ...
CCR discută miercuri sesizarea Înaltei Curţi în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor
CCR discută miercuri sesizarea Înaltei Curţi în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor
Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură ...