Soldatul american Jack Teixeira, care e bănuit de scurgerea pe internet de documente oficiale aparținând Pentagonului, a fost inculpat de justiția federală
Jack Teixeira, care era înrolat într-o bază aeriană a Gardei Naţionale, a compărut vineri în faţa unui tribunal federal din Boston şi a fost inculpat pentru „păstrarea şi transmiterea neautorizată de informaţii privind apărarea naţională” şi pentru „sustragerea şi păstrarea neautorizată de documente sau materiale clasificate”, potrivit unui document al tribunalului, relatează agențiile internaționale de presă, relatează News.ro.
Tânărul soldat rămâne în arest în aşteptarea unei noi audieri programate pentru miercuri.
El a fost arestat „fără incidente” joi, la domiciliul său din Dighton, un mic oraş din Massachusetts. Joi, au circulat intens pe reţelele sociale pe de o parte, imagini aeriene cu arestarea tânărului, îmbrăcat în tricou şi pantaloni scurţi, care se apropie încet de ofiţerii înarmaţi cu mâinile pe cap, şi pe de altă parte, fotografii cu el în uniformă, având cu aspect fragil şi ţinând un telefon mobil cu care pare să-şi facă un selfie.
Tânărul făcea parte din forţele Gărzii Naţionale Aeriene şi lucra la o bază din Cape Cod, pe coasta de est a Statelor Unite.
Jack Teixeira este suspectat că ar reprezenta un risc „foarte grav” pentru securitatea naţională a SUA, potrivit Pentagonului, prin scurgerea online a unor documente confidenţiale despre războiul din Ucraina, care sugerează, totodată, că Washingtonul colectează informaţii despre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi, printre care Israel şi Coreea de Sud. Este un caz extrem de jenant pentru administraţia preşedintelui Joe Biden, care, din Irlanda, unde se află în vizită, s-a declarat „îngrijorat”.
Tânărul, care riscă ani grei de închisoare, este suspectat că şi-a împărtăşit informaţiile pe un grup online privat de pe reţeaua socială Discord. Grupul, în cadrul căruia Jack Teixeira era administrator şi figura sub pseudonimul „OG”, era format din circa 25 de persoane. Acest grup s-a format încă din 2020 în jurul unei pasiuni comune pentru arme, echipamente militare şi religie, potrivit The New York Times şi The Washington Post.
„OG” le ceruse celorlalţi membri ai grupului de pe Discord să nu facă publice documentele pe care le arăta lor, asigurându-i că nu intenţiona să fie un denunţător, potrivit The Washington Post. El critica însă statul – al cărui „abuz de putere” l-a denunţat -, forţele de ordine şi comunitatea serviciilor de informaţii. Potrivit The Washington Post, „OG” le-a spus celorlalţi membri ai grupului că a avut acces la „o instalaţie securizată” din cadrul serviciului său.
Garda Naţională a precizat că Jack Teixeira s-a înrolat în septembrie 2019, a lucrat ca specialist în calculatoare şi comunicaţii şi ajunsese la gradul de recrut de clasa întâi, al treilea cel mai mic grad în ierarhie.
Casa Albă a declarat joi că Statele Unite examinează „implicaţiile” scurgerii de informaţii „pentru securitatea naţională”. Executivul american a mai spus că doreşte ca reţelele sociale să „evite să faciliteze” distribuirea unor astfel de materiale confidenţiale, afirmând că acestea au „o responsabilitate faţă de utilizatorii lor şi faţă de ţară”.
Un purtător de cuvânt al Discord a declarat pentru AFP că siguranţa utilizatorilor săi este prioritatea platformei, precizând că aceasta cooperează cu forţele de ordine.
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a salutat joi, într-un comunicat, „arestarea rapidă” a suspectului, adăugând că a ordonat un „audit al accesului la serviciile de informaţii”.
Sursa foto: RomaniaTv.net