Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în este estimată la 6,7% comparativ cu media europeană de 40%

26 11. 2024
Real,Estate,Agents,Bid,Homes,In,The,Project,To,Explain

Totalul creditelor acordate persoanelor fizice și aflate în plată a ajuns la 37,4 miliarde de euro la finalul luni septembrie din acest an, în creștere cu 6,6% comparativ cu finalul lui 2023, majorări înregistrându-se atât pe segmentul creditelor ipotecare, cât și în ceea ce privește creditele de consum, potrivit unei analize realizate de către brokerul online Ipotecare.ro și compania de consultanță financiară și creditare ipotecară SVN Credit România.

Astfel, soldul creditelor ipotecare a ajuns la finalul trimestrului trei la 21,7 miliarde de euro, în creștere cu 2% față de nivelul înregistrat la finalul lui 2023, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR). Creditele ipotecare au ajuns să dețină o pondere de 58% în totalul creditelor aflate în plată, circa 37,5% fiind credite de consum.

Piața ipotecară a înregistrat de altfel o creștere semnificativă în ultimii ani, totalul creditelor ipotecare aflate în plată în acest moment fiind aproape de patru ori mai mare comparativ cu nivelul înregistrat în 2008, când creditele ipotecare existente atunci însumau doar 5,7 miliarde de euro față de 21,7 miliarde de euro în prezent.

Sursa: Ipotecare.ro

În următorul deceniu, piața creditelor ipotecare s-ar putea dubla

Ponderea creditelor ipotecare în produsul intern brut a crescut de asemenea semnificativ, de la o cotă de 3,9% deținută la finalul lui 2008, la o pondere estimată de 6,7% la finalul acestui an. Pe de altă parte, piața ipotecară din România este încă una de mici dimensiuni, având în vedere că totalul creditelor ipotecare aflate în plată au o pondere medie de 40% din PIB la nivel european.

”Dezvoltarea economică continuă a dus la necesitatea unui spațiu locativ nou, mai eficient și mai generos din punct de vedere al suprafeței. Iar unul dintre efectele îmbunătățirii condițiilor de trai este reprezentat de modificarea structurii soldului total de credite, care în ultimii 15 ani a înregistrat o transformare radicală, finanțările ipotecare devenind majoritare. Piața creditelor ipotecare are în continuare un potențial uriaș de creștere, existând premisele pentru o nouă dublare în următorul deceniu, mai ales dacă avem în vedere că piețele ipotecare din vestul Europei sunt si de peste 10 ori mai mari față de cea locală”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

Astfel, piața ipotecară locală a evoluat nu doar cantitativ, ci și calitativ: dacă în 2008 creditele ipotecare reprezentau doar 21% din totalul creditelor aflate în plată, 79% fiind credite de consum – iar un procent covârșitor de 92% din creditele ipotecare din 2008 erau în valută – în 2024 creditele ipotecare reprezintă 58% din totalul soldului creditelor aflate în plată, în timp ce creditele în valută mai dețin o pondere de doar 12%, potrivit analizei ipotecare.ro și SVN Credit Romania.

Creditele de consum au mers în scădere în ultimii 16 ani

Pe de altă parte, piața creditelor de consum a înregistrat o scădere comparativ cu nivelul din 2008, când totalul creditelor de consum aflate în plată era de 21,3 miliarde de euro, comparativ cu 15,7 miliarde de euro la finalul lunii din septembrie din acest an. Cu toate acestea, 2024 a fost un an bun și pentru piața creditelor de consum, totalul creditelor de profil crescând cu două miliarde de euro în doar nouă luni.

Ipotecare.ro este un broker exclusiv online de credite, care utilizează multipli algoritmi de calcul pentru a genera cea mai optimă opțiune de finanțare pentru fiecare situație specifică. SVN Romania | Credit & Financial Solutions este unul dintre cei mai importanți brokeri de credite ipotecare din România, cu un volum de credite ipotecare intermediate în 2023 în valoare de 91 de milioane de euro. Compania are patru birouri în București și 14 la nivel național, în Arad, Bacău, Brașov, Călărași, Cluj – Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timișoara și Târgoviște.