Soldul creditului neguvernamental a urcat cu 1%, în aprilie

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2021 cu 1% faţă de martie 2021 (0,6% în termeni reali), până la nivelul de 293,559 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
AGERPRES - J, 27 mai 2021, 12:29
Soldul creditului neguvernamental a urcat cu 1%, în aprilie

Creditul în lei, cu o pondere de 70,3% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,7% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,3% (0,4% când indicatorul este exprimat în euro), scrie Agerpres.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8,3% (4,9 în termeni reali), pe seama majorării cu 13,5% a componentei în lei (9,9 în termeni reali) şi a scăderii cu 2,3% a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 4% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Creditul guvernamental a urcat în luna aprilie 2021 cu 2,4% faţă de martie 2021, până la 158,176 miliarde de lei. În raport cu aprilie 2020, acesta a crescut cu 21,6% (17,8% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2021 un sold de 503,531 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 0,9% (0,4% în termeni reali ) faţă de luna martie 2021, iar în raport cu aprilie 2020 s-a majorat cu 14,7% (11,1% în termeni reali).

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...