Soluţia „eolienilor” la criza certificatelor verzi: Exportul de hârtii în Serbia

Economica.net
28 03. 2016
eolian_wind_turbine_blue_sky_27909800_39608100

„Vom vinde certificate verzi în Serbia. Aşteptăm liberalizarea pieţei certificatelor verzi. Acum vindem în România şi le vindem foarte greu. În România rămân nevândute anul acesta aproximativ şase milioane din 18 milioane de certificate verzi”, spune Gheorghe Boeru, investitor în domeniu.

Acesta a înfiinţat împreună cu un partener din Satu Mare compania Eol Energy, ce deţine proiecte de energie eoliană şi energie fotovoltaică în valoare de 68 milioane de lei.
 
Capacitatea proiectului de energie eoliană, dezvoltat în localitatea Mihai Bravu din judeţul Constanţa, este de 6 MW, în vreme ce proiectul de energie fotovoltaică din Mizil, Prahova, are 3 MW.
 
Compania obţine anual un număr de 14.000 de certificate verzi din cele două proiecte ce sunt funcţionale de trei ani.
 
Citeşte şi Veste proastă pentru „eolieni”: Jumătate de milion de certificate verzi au expirat, valorau peste 60 mil. lei
 
Potrivit micilor investitori, energia verde este în medie cu 30% mai scumpă în ţarile UE faţă de România.
  „Şi în Serbia, energia verde este cu 20% mai scumpă, sistemul de tranzacţionare fiind mai bine pus la punct”, explică Gheorghe Boeru.
 
Acesta speră să poată valorifica certificatele verzi la un preţ mai bun, odată cu liberalizarea pieţei de profil. De asemenea, el estimează că, în actualele condiţii, îşi va amortiza investiţia în următorii opt ani.
 
Doar două treimi din certificatele verzi emise în România sunt tranzacţionate, toate la preţul minim, potrivit datelor asociaţiei de profil RWEA.
 
Pierderea netă totală (la nivel consolidat) a industriei eoliene în anul 2014 a atins 2,1 miliarde lei, în urma
modificărilor privind schema pentru spriul energiei regenerabile. Totodată, veniturile din exploatare au scăzut cu 1 miliard de lei (39% an/an), în vreme ce valoarea activelor a scăzut cu 1,5 miliarde lei.
 
Anul trecut, au fost emise circa 14,1 milioane de certificate verzi, dintre care peste 355.000 au expirat şi nu au mai putut fi tranzacţionate.
 
Din 2011, de când industria regenerabilelor a luat avânt, populaţia si firmele le subvenţionează activitatea, prin sistemul certificatelor verzi. În factura la curent pentru populaţie, ponderea certificatelor verzi a ajuns, în ultimii doi ani, la circa 10%, circa 10 lei lunar sau 2,2 euro, la o factură medie de 100 de lei.
 
Devoltarea sectorului energiei regenerabile în România este susţinută de consumatorii de energie electrică. Miza investitorilor este subvenţia de la stat pentru producţia de energie verde care se face prin sistemul certificatelor verzi. Potrivit legii, o centrală eoliană primeşte de la stat 0,5 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem, iar  una solară trei certificate.
 
De anul trecut, 14 companii din România sunt exceptate de la plata certificatelor verzi, în proporţie de 40% până la 85%, funcţie de consumurile de energie.
 
Aceste companii nu mai sunt nevoite să plătească, începând cu 2015, circa 75 de milioane de euro pentru certificate verzi.

Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toţi consumatorii de curent  din România sprijină producţia de energie verde.