Soluţia Guvernului la problema taxei pe ambalaj: vom duce sticlele la magazin sau vom plăti o garanţie
Sticla la schimb sau bani în plus pentru produsele în ambalaje reutilizabile. Aceasta este soluţia Guvernului la problema scăpată de sub control a deşeurilor din ambalaje, potrivit unui proiect de OUG postat pe site-ul Guvernului. Obligaţia magazinelor de a primi sticle sau borcane la schimb apare şi în Legea privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deșeurilor de ambalaje intrată în vigoare anul trecut (Legea 249/2015), lege care s-a dopvedit a fi imposibil de pus în practică.
Ce se schimbă
Atât în varianta propusă acum de Guvern, cât şi în actul normativ aflat în vigoare, „operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile vor fi obligaţi să primească ambalaje reutilizabile la schimb sau să ramburseze, la solicitarea cumpărătorului, valoarea depozitului”. Se va schimba însă modul de implementare a acestei prevederi.
Aceasta întrucât, conform actualului act normativ, obligaţia retailerilor de a primi ambalajele înapoi se limitează la ambalajele reutilizabile ale produselor pe care aceştia le comercializează. Altfel spus, nu poţi duce la magazinul din colţ sticla de bere pe care ai cumpărat-o de la hipermarket şi invers. Conform proiectului de OUG, toate detaliile necesare pentru ca legea să poată fi aplicată vor fi legiferate printr-un ordin al Ministrului Mediului. „Procedura de implementare, control și monitorizare a schemei de garanție-returnare se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, se arată în proiect.
Va conta reciclarea, nu ale cui ambalaje se reciclează
O altă modificare propusă de Guvern are drept scop soluţionarea unei probleme ridicate de producătorii de deşeuri care susţin (în special cei care produc conserve) că nu au cum să îşi identifice propriile ambalaje. Potrivit proiectului de OUG, „responsabilităţile operatorilor economici (de a gestiona ambalajelor devenite deşeuri-n.red) se pot realiza individual, prin deșeurile de ambalaje provenite din activitatea proprie sau de la terți, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru colectarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje”.
Actuala lege prevede că gestionarea ambalajelor devenite deşeuri se face individual, pentru deşeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piaţa naţională”.
De ce se schimbă legea
Problema gestionării deşeurilor de ambalaje a ieşit la iveală anul trecut când , în urma unor controale, Administraţia Fondului pentru Mediu a descoperit că toate organizațiile de transfer de responsabilitate (OTR) autorizate (companii care s-au angajat, contra cost, să reintroducă deşeurile de ambalaje în circuitul economic în locul producătorilor) au reciclat efectiv mai puţin decât au declarat. Drept urmare, acestea au intrat sub investigație, în timp ce producătorii de deşeuri au fost obligaţi să plătească Adminsitraţiei Fondului pentru Mediu 2 lei pentru fiecare kilogram de ambalaj nereciclat până la atingerea ţintelor de valorificare impuse de lege.
„Toate organizațiile de transfer de responsabilitate (OTR) se află sub investigație penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă fiscală, unele având inclusiv conturile bancare blocate, companiile producătoare de produse ambalate care si-au transferat responsabilitățile privind valorificarea deșeurilor de ambalaje asupra acestor organizații se găsesc in imposibilitatea de a-si îndeplini țintele de valorificare prin intermediul lor, așadar trebuie sa opteze pentru acoperirea in regim individual a țintelor de reciclare, opțiune care este imposibil de realizat conform prevederilor prezentei legi, fiecare zi de întârziere contribuind la mărirea decalajului fată de obiectivele asumate”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Mai mult, potrivit documentului, nerezolvarea urgentă a acestei situaţii va duce la ratarea țintelor de ţară asumate de România fată de Comisia Europeană si deschide pericolul unui nou infringement.
În momentul de faţă, pe tema deşeurilor din ambalaje mai există două proiecte de acte normative. Unul este iniţiat de către Miisterul Mediului (pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor), iar cel de-al doilea (pentru modificarea şi completarea Legii nr.249/2015 ) a fost înaintat la Senat.