Soluţia IKEA de a face bani mai mulţi în România cu investiţii minime. Ce fac suedezii cu al doilea magazin

În prima lună şi jumătate de când a lansat serviciul online în România, retailerul suedez IKEA a generat vânzări prin internet de aproximativ 3 milioane de lei, adică aproximativ 8% din cât vând magazinul şi restaurantul într-o lună. Despre al doilea magazin fizic nu se aude nimic concret. Angajaţii companiei sunt în continue căutări.
Alina Stanciu - lun, 20 oct. 2014, 21:03
Soluţia IKEA de a face bani mai mulţi în România cu investiţii minime. Ce fac suedezii cu al doilea magazin

Peste 3,2 milioane de români s-au înghesuit în perioada septembrie 2013-august 2014 în unicul magazin IKEA din România. Au fost cu aproximativ 31.000 mai mulţi decât anul anterior şi cu 500.000 peste vizitatorii înregistraţi în 2008, la sărbătorirea unui an de la intrarea brandului suedez pe piaţa locală. Efectele afluxului de vizitatori s-au văzut şi în vânzări, astfel că, dacă ne uităm la cifrele din 2008 încoace, reise un plus de aproximativ 30,8%. Potrivit datelor companiei, în anul de catalog IKEA 2014, retailerul a avut vânzări în valoare de 468.400.249 lei (în care sunt incluse vânzările din magazin, serviciul de comenzi online și cele din departamentul IKEA FOOD), în timp ce în anul de catalog 2008 (1 septembrie 2007-31 august 2008) vânzările au totalizat 99,4 milioane de euro, adică în jur de 357,8 milioane de lei (vânzările nu includeau atunci rezultatele restaurantului IKEA).

Antidot împotriva aglomeraţiei: comenzile online

Cu toate acestea, suedezii amănă să investească într-un al doilea magazin, răspunsul standard al conducerii în legătură cu acest aspect fiind acelaşi de foarte mulţi ani: „prospectăm piaţa” şi „suntem interesaţi de oraşele cu peste 30.000 de locuitori”.

Între timp, au găsit soluţia pentru creşterea veniturilor, cu investiţii minime. Pe 15 iunie acest an, retailerul suedez a lansat serviciul online prin care produsele IKEA pot fi comandate de pe site sau telefonic, pentru a fi livrate ulterior la orice destinaţie din ţară. Succes garantat după cum arată cifrele, pentru că în prima lună şi jumătate de la lansarea serviciului (15 iulie – 31 august 2014) serviciul de comenzi online a înregistrat vânzări în valoare de aproximativ 3 milioane de lei (TVA inclus). Mai mult, printre cei care comandă online sunt şi bucureşteni, astfel că din totalul comenzilor plasate până la 31 august 2014, aproximativ 17% dintre comenzi au fost din București, iar restul din țară, cele mai multe comenzi fiind din județele Cluj, Timiș, Iași și Constanța. „Compania IKEA România a încheiat anul de catalog 2014 cu vânzări în valoare de 468.400.249 lei, în care sunt incluse vânzările din magazin, serviciul de comenzi online și cele din departamentul IKEA FOOD. În perioada 15 iulie – 31 august 2014, serviciul de comenzi online a înregistrat vânzări în valoare de 3.026.578 lei (TVA inclus)”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii IKEA.

Pentru orice comanda online, o parte din costuri sunt transferate clientului care achită  o taxa de 49 de lei pentru colectarea produselor din magazin, indiferent de numarul de articole, la care se adauga 1 leu/kg pentru livrarea prin curier rapid la locuinta acestuia.

Magazinul IKEA din Băneasa, deschis iniţial în franciză de către omul de afaceri Puiu Popoviciu, a presupus o investiţie iniţială de aproximativ 15 milioane de euro. Ulterior, magazinul a fost preluat de către IKEA, în urma unei tranzacţii estimate la 30 de milioane de euro.

Planurile de expansiune ale IKEA

„Misiunea IKEA este de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cei mai mulți oameni. În momentul de față, căutăm terenuri care să fie potrivite pentru deschiderea următorului magazin. Lucrăm la acest proiect, facem prospecție de piață, iar în momentul în care vom avea noutăți, le vom comunica mai departe.”, au reiterat pentru ECONOMICA.NET oficialii companiei. Potrivit acestira, „încă nu este stabilit care va fi următoarea locaţie din România: este interesant şi Bucureştiul, dar şi celelalte oraşe cu peste 300.000 de locuitori din ţară. Cu siguranţă ne dorim să ajungem mai aproape de şi mai mulţi dintre români şi sperăm să reuşim acest lucru şi prin intermediul unui nou magazin, cât mai curand. Până atunci, am lansat serviciul de comenzi online, care le va oferi oamenilor din toată țara acces la gama de produse IKEA”.

Strategia din România, unde există cerere pentru produsele IKEA, dar suedezii nu se aruncă la un nou magazin, este chiar mai puţin costisitoare chiar şi decât cea din Bulgaria. Acolo, francizorul IKEA a anunţat clar că proiectul unui nou magazin este îngheţat, şi au anunţat deschiderea magazinului online. Însă, a fost anunţată şi deschiderea a  trei magazine mici, tip „pick-up center”, în oraşele mai mici din ţară, potrivit presei bulgare. Anunţul a fost făcut de Fourlis, compania care deţine franciza pentru Bulgaria. În cele trei mici magazine bulgarii din oraşele mai mici pot plasa comenzi sau pot să-şi ridice produsele pe care le au comandat online.

Ca şi în România, în Bulgaria există un singur magazin, deschis din 2012 în capitala ţării, Sofia.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy a cumpărat parcul fotovoltaic dezvoltat și de nepotul lui Ciolacu, care ar urma să primească bani din PNRR
Premier Energy a cumpărat parcul fotovoltaic dezvoltat și de nepotul lui Ciolacu, care ar urma să primească bani din ...
Premier Energy anunță finalizarea tranzacției prin care a preluat 90% din compania care dezvoltă un parc fotovoltaic în județul Buzău, care s-a calificat la finanțare din PNRR și unde......
Ciolacu: Aderarea completă la Schengen va aduce României o creştere a PIB-ului de 2% pe an
Ciolacu: Aderarea completă la Schengen va aduce României o creştere a PIB-ului de 2% pe an
Aderarea completă la Schengen va aduce României o creştere a PIB-ului de 2% pe an şi, cu siguranţă, acest lucru se ...
Ligia Deca: România a încheiat procesul de evaluare a politicilor educaţionale pentru OCDE şi a primit aviz favorabil pe Educație
Ligia Deca: România a încheiat procesul de evaluare a politicilor educaţionale pentru OCDE şi a primit aviz favorabil ...
România a încheiat procesul de evaluare a politicilor educaţionale şi a primit aviz favorabil, care confirmă alinierea ...
Universitatea București transmite că renovarea clădirii cuprinde un plan de conservare istorică
Universitatea București transmite că renovarea clădirii cuprinde un plan de conservare istorică
Universitatea din Bucureşti a transmis, vineri, că Proiectul de renovare a clădirii Palatului instituţiei de învăţământ ...