Soluţia ocolită pentru a ţine cât mai mult gaz românesc în ţară: stocurile obligatorii cresc faţă de anul trecut

Stocurile obligatorii de gaze naturale pentru iarna următoare se ridică, în prima evaluare pentru acest an, la 23,49 TWh, potrivit „Listei iniţiale privind stocul minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31.10.2019”, publicate de ANRE.

Pentru iarna trecută, stocurile au fost mai mici. În octombrie 2018, ANRE publica lista cu obligaţiile finale pentru iarna 2018-2019, de unde aflam că „e determină nivelul stocului minim de gaze naturale la nivel naţional pentru titularii licenţelor de furnizare care asigură aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor finali, pentru ciclul de înmagazinare 2018-2019, la un nivel de 21.361.818,260 MWh”.

Pentru iarna 2019-2020, obligaţia de stocare este, la prima strigare, de 23.497.313,689 MWh, deci cu 10% peste cea de anul trecut. Furnizorii trebuie să constituite stocuri pentru trei categorii de consumatori: clienți finali casnici, producători de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației şi clienţi finali noncasnici.

Iată obligaţiile de stocare pentru fiecare categorie:

Stoc minim pentru clienți casnici: 10,38 TWh, în creştere cu 14,7% faţă de cei 9,05 TWh de anul trecut

Stoc minim pentru clienți producători de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei: 4,07 TWh, creştere de 15,3% faţă de anul precedent

Stoc minim pentru clienți noncasnici: 9,04 TWh, creştere de 3,1% faţă de anul precedent.

Companiile care trebuie să stocheze cel mai mult sunt cei doi mari furnizori, Engie şi E.On şi cei doi mari producători, Petrom şi Romgaz.

Gazul este produs, sau, după caz, cumpărat şi stocat în depozitele care sunt operate în principal de Romgaz (şase depozite) şi în cantitate mai mică de Engie-Depomureş, de unde sunt extrase pentru a fi consumate în perioada iernii, atunci când consumul este mare. Furnizorii care au obligaţia de stocare trebuie să plătească tarif de înmagazinare, care este reglementat de ANRE.

Teoretic, cu cât stocurile sunt mai mari, cu atât securitatea energetică este mai mare în perioada de iarnă. România îşi produce singură la nivelul unui an circa 90% din consum, dar, în perioada de iarnă, când consumul creşte, producţia este insuficientă, şi, în funcţie de vreme, reprezintă chiar mai puţin de jumătate din consum, restul fiind acoperit de import şi de gazul extras din depozite.

Ar mai putea fi un argument pentru creşterea stocurilor pentru iarna următoare, şi anume apariţia OUG 114, care stabileşte preţul unic reglementat de 68 de lei/MWh şi stabileşte obligaţii suplimentare pentru producători şi furnizori. Într-o scrisoare a Consiliului Concurenţei, trimisă Guvernului înainte să aprobe OUG 114, se arată că unul dintre efectele Ordonanţei ar putea fi creşterea exporturilor de gaze româneşti ieftine. „În acelaşi timp există de asemenea riscul ca acest demers să conducă la creşterea exportului de gaze naturale până la limita maximă posibilă tehnic. Chiar dacă această posibilitate este relativ limitată în acest moment, implementarea proiectului BRUA, asumată de statul român, va conduce la creşterea semnificativă a capacităţii de export a gazelor naturale”, spunea Consiliul.