Soluţiile Guvernului pentru TVR: reorganizarea ca instituţie publică, ca societate comercială, ca regie sau insolvenţa
În informarea trimisă Parlamentului, Ministerul Finanţelor Publice indică paşii necesari pentru fiecare dintre variante, precum şi dificultăţile şi avantajele. Analiza MFP a avut ca punct de plecare un audit al Curţii de Conturi pentru anul 2014, în urma căruia Curtea a cerut clarificarea cadrului juridic ce reglementează modul de organizarea şi funcţionare a SRTv şi SRR, „ce funcţionează în prezent atât ca instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat ca ordonator de credite, cât şi în calitate de societate comercială”.
Prima variantă de soluţionare a ambiguităţii statutului SRR şi SRTV şi de rezolvare a problemelor financiare ale televiziunii publice ar fi reorganizarea ca instituţii publice, care sunt finanţate fie integral de la buget, fie integral din venituri proprii, fie din ambele surse. Pentru aceasta este nevoie de modificarea Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTv şi de o rectificare bugetară.
„Reorganizarea SRTv ca instituţie publică presupune că deficitul bugetar cental consolidat s-ar majora la nivelul unui an cu 100 milioane de lei, iar în anul 2016 impactul bugetar ar fi de 410 milioane de lei (datorii comerciale şi cheltuieli de funcţionare)”, se arată în documentul semnat de Anca Dragu.
Reorganizarea radioului şi televiziunii publice ca societăţi comerciale presupune stabilirea instituţiei care va exercita calitatea de acţionar, în numele statului, identificarea prealabilă a sursei din care vor fi acoperite datoriile înainte de stabilirea capitalului social, stabilirea categoriilor de subvenţii pe care le vor putea primi cele două societăţi.
„Trebuie obţinut punctul de vedere al Consiliului Concurenţei în contextul în care se urmăreşte subvenţionarea acestora şi conversia unor datorii în acţiuni. Dezavantajul reorganizării ca societăţi comerciale este, în opinia Guvernului, riscul să se ceară intrarea în insolvenţă dacă nu sunt achitate datoriile sau se fac alte datorii care nu sunt plătite la scadenţă”, susţine Guvernul.
A treia variantă este reorganizarea ca regii autonome, însă presupune stabilirea clară a sursei de venituri astfel încât acestea să nu fie încadrate ca ajutor de stat.
„În toate cele trei variante de reorganizare sus-menţionate, este necesar să se instituirea obligaţiei de colectare a taxelor de către toţi furnizorii de energie electrică şi limitarea comisionului perceput de către aceştia.
La final, Guvernul prezintă varianta de a prevedea în legea TVR posibilitatea intrării în insolvenţă şi zece avantaje pe care le presupune aceasta. Printre ele se află posibilitatea redresării financiare printr-un plan de reorganizare, suspendarea acţiunilor de executare silită, furnizorii de utilităţi nu mai pot întrerupe temporar furnizarea unui anumit serviciu şi nu mai pot fi adăugate penalităţi la datoriile deja existente.
Conform unei informări făcute de către televiziunea publică în ianuarie 2016, datoriile SRTv au ajuns la 770 de milioane de lei.