Şomajul a crescut la 6,7%, în T4 2014. Unul din patru tineri între 15 şi 24 de ani era şomer, la sfârşitul anului trecut

Rata şomajului a fost de 6,7% în trimestrul IV din 2014, în creştere faţă de trimestrul anterior (6,5%), în timp ce rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a ajuns la 60,8%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 24 mart. 2015, 08:34
Şomajul a crescut la 6,7%, în T4 2014. Unul din patru tineri între 15 şi 24 de ani era şomer, la sfârşitul anului trecut

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (7,1% pentru bărbaţi faţă de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale, de 1,9 puncte procentuale (7,6% pentru mediul urban, faţă de 5,7% pentru mediul rural).

Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (24,1%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

În ceea ce priveşte rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani, aceasta a atins un nivel de 65,4%, la o distanţă de 4,6 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

La nivelul perioadei analizate, populaţia activă a României era de 9,172 milioane de persoane, din care 8,554 milioane erau ocupate şi 618.000 persoane erau şomeri, scrie Agerpres.

Conform datelor INS, raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1327‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1742‰), precum şi pentru cele din mediul rural (1372‰). Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,4%.

În trimestrul IV 2014, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) de 60,8% a scăzut faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior (1,8 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (68,8%, faţă de 52,7% pentru femei). Pe medii de rezidenţă rata de ocupare a avut valori aproape egale (60,9% în mediul urban şi 60,8% în mediul rural). În trimestrul IV, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 22,4%.

Potrivit datelor INS, rata şomajului în trimestrul IV 2014 a fost de 6,7%, în creştere faţă de trimestrul anterior (6,5%). Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (7,1% pentru bărbaţi faţă de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale, de 1,9 puncte procentuale (7,6% pentru mediul urban, faţă de 5,7% pentru mediul rural). Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (24,1%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Sursa datelor INS o constituie Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentele Consiliului şi Parlamentului European cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forţei de muncă în Comunitatea Europeană.

INS precizează că datele pentru trimestrele I, II, III şi IV 2014 au fost estimate pe baza populaţiei rezidente estimată în condiţii de comparabilitate cu rezultatele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2011 şi nu sunt comparabile cu seriile publicate pentru perioadele precedente.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...