Şomajul în Europa atinge cel mai mare nivel de la facerea euro
Rata şomajului ajustată sezonier din Zona euro a fost de 10,4% în decembrie 2011, neschimbată faţă de luna noimebrie, în timp ce pentru Uniunea Europeană rata a fost de 9,9%, şi ea neschimbată faţă de noiembrie 2009. Creşterea numărului de şomeri cu 20.000 nu a fost de ajuns pentru a schimba o zecimală în rata şomajului, însă în acest moment Europa înregistrează cel mai mare număr de şomeri de când moneda euro a fost pusă în circulaţie: 23,816 milioane în UE în decembrie 2011, faţă de 22,893 milioane în decembrie 2010 şi 16,469 milioane în Zona euro în decembrie 2011, faţă de 15,718 milioane cu un an în urmă.
Germania se uită de sus la periferie
În timp ce în Spania 22,9% din populaţia activă nu îşi găseşte un loc de muncă – de departe cea mai mare rată a şomajului din Europa, în Germania s-a atins cea mai redusă rată de la reunificare: 5,5% în decembrie, cu 0,1 pp şi 1,1 pp mai mică decât în noiembrie 2011, respectiv decembrie 2010. În Italia rata şomajului a crescut cu 0,1 pp la 8,9%, iar în Portugalia a crescut cu 0,4 pp la 13,6%.
După Spania, cele mai mari rate ale şomajului sunt în Grecia (19,2%) şi Lituania (15,3%) şi cel mai mici în Austria (4,1%), Olanda (4,9%) şi Luxemburg (5,1%).
Rata şomajului a căzut cu 0,3 pp în România la 7%.