Şomajul în Franţa: 22 de luni de creştere, peste 3 milioane de persoane înscrise pentru ajutor
Preşedintele Francois Hollande a dat asigurări totuşi că îşi menţine obiectivul de a inversa curba şomajului până la sfârşitul anului 2013, scrie Agerpres.
În continuă scădere în sondaje, liderul de la Palatul Elysee va încerca joi să explice francezilor planul său de reforme în cursul unei intervenţii de 45 de minute pe canalul public France 2.
Numărul şomerilor a crescut cu 18.400 în februarie (0,6 %), într-un an creşterea fiind de 10,8 %.
Dacă sunt luate în calcul şi persoanele cu o activitate redusă din teritoriile de peste mări, numărul şomerilor atinge aproape 5 milioane (4,997 milioane) la sfârşitul lunii februarie, ceea ce constituie un record absolut.
Primul ministru Jean-Marc Ayrault a lansat marţi, în Adunarea naţională, un apel la o ‘mobilizare generală’ pentru constituirea locurilor de muncă, declarându-se ‘preocupat’ de această problemă, cu câteva ore înainte de publicarea cifrelor.
‘Şomajul creşte în ţara noastră din iulie 2008’, a subliniat premierul, cerând întreprinderilor, colectivităţilor locale şi asociaţiilor să utilizeze diferite dispozitive create recent, precum contractele de viitor şi de generaţie.
OCDE întrevede o stabilizare spre sfârşitul anului 2013 a ratei şomajului la 10,9 % din populaţia activă. Dacă această previziune se va confirma, recordul în Franţa continentală (10,8 %), înregistrat în 1994 şi 1997, va fi depăşit.