Şomajul în rândul tinerilor a crescut cu 50% în UE de la începutul crizei
‘Sunt profund preocupată de efectele crizei asupra tinerilor, prea mulţi dintre ei fiind expuşi riscului de sărăcie şi de excludere socială’, afirmă într-un comunicat comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou.
Rata şomajului înregistrată în rândul tinerilor la nivelul UE a crescut de la 15% în luna februarie 2008 la 22,5% în luna iulie 2012, potrivit datelor publicate de Eurostat, recordurile fiind în Grecia (53,8%) şi Spania (52,9%).
Raportul CE solicită orientarea prioritară a politicilor pentru tineri în direcţia ocupării forţei de muncă, integrării sociale, a sănătăţii şi bunăstării lor. Accentul este pus mai ales pe programul ‘Erasmus pentru toţi’, propus pentru perioada 2014-2020, al cărui obiectiv este ca până la 5 milioane de tineri să beneficieze de subvenţii pentru studii, programe de formare şi de voluntariat în alte state, aproape de două ori mai mulţi decât cei care au beneficiat de astfel de facilităţi prin programele din intervalul 2007-2013.