Sonda rusească Phobos-Grunt se va prăbuşi pe Pământ între 6 şi 19 ianuarie 2012

Sonda rusească Phobos Grunt, care nu a reuşit să părăsească orbita terestră după lansarea sa de la începutul lunii noiembrie, va cădea pe Pământ între 6 şi 19 ianuarie 2012, a declarat vineri agenţia spaţială rusă Roskosmos, citată de AFP.
Economica.net - vin, 16 dec. 2011, 11:09

Sonda „va cădea pe Terra în perioada 6-19 ianuarie 2012 într-o zonă cuprinsă între 51,4° latitudine nord şi 51,4° latitudine sud, potrivit estimărilor preliminare”, se indică într-un comunicat Roskosmos.

„Locul şi data căderii nu vor putea fi determinate decât cu câteva zile în avans”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, sonda urmează să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, iar greutatea totală a fragmentelor care vor ajunge pe Pământ „nu va depăşi 200 de kg”.

Sonda Phobos Grunt a fost lansată în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, însă în loc să se îndrepte spre Phobos, unul dintre sateliţii planetei Marte, a rămas pe orbita Terrei. Aceasta a reprezentat prima tentativă a Rusiei de a realiza o misiune de explorare interplanetară după eşecul din noiembrie 1996 al sondei Mars 96, care a căzut în Oceanul Pacific.

 

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...