Sondaj – 60% dintre germani se opun continuării livrărilor de arme către Israel
Sondajul realizat de institutul Forsa pentru revista Stern şi postul RTL a arătat că 60% dintre cei intervievaţi resping exporturile de arme către Israel, iar 31% le susţin, în timp ce 9% sunt indecişi, scrie Agerpres.
La sondajul realizat telefonic pe 17 şi 18 octombrie au participat 1007 respondenţi, marja de eroare fiind de plus-minus 3 puncte procentuale.
Săptămâna trecută, într-un discurs rostit în Bundestag, camera inferioară a legislativului german, cancelarul Olaf Scholz a reafirmat angajamentul Germaniei de a livra arme Israelului, aminteşte dpa. „Sunt livrări şi vor fi mereu noi livrări. Israelul se poate baza pe aceasta”, a subliniat cancelarul.
Totuşi, nu este clar dacă astfel de livrări au loc şi în momentul de faţă. Din martie până la jumătatea lui august nu au fost trimise arme din Germania în Israel, notează dpa.
Cancelarul Scholz a mai subliniat atunci necesitatea continuării ajutorului umanitar pentru Gaza şi importanţa respectării dreptului internaţional în conflictul din Orientul Mijlociu, menţionând şi importanţa de a face demersuri în direcţia unei soluţii cu două state.
Noul sondaj Forsa a mai indicat că sprijinul pentru continuarea exporturilor germane de arme către Israel diferă în rândurile susţinătorilor partidelor politice. Astfel, printre alegătorii partidelor guvernamentale predomină respingerea acestei forme de sprijin, 60% dintre alegătorii Partidului Social Democrat (SPD) al lui Scholz şi 52% dintre cei ai Partidului Liberal Democrat (FDP) declarându-se împotriva exporturilor de arme. Dintre susţinătorii Verzilor, 50% se opun livrărilor de arme către Israel.
În rândurile opoziţiei conservatoare de centru-dreapta CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi aripa sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială), 56% dintre alegători şi-au exprimat opoziţia faţă de astfel de livrări.
Cei mai fermi sunt alegătorii formaţiunii populiste Sahra Wagenknecht Alliance (BSW), 85% dintre cei pronunţându-se împotriva exporturilor de arme către Israel, urmaţi de alegătorii formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cu 75%.