La întrebarea „Cum aţi vota la referendumul privind problema câinilor comunitari”, 72% dintre respondenţii care au declarat că vor participa la referendum s-au pronunţat pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, iar 19% s-au declarat împotrivă, se arată în comunicatul IRES transmis, miercuri, AGERPRES.
Eutanasierea, ca singura variantă pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, este acceptată de 54% dintre cei intervievaţi, iar 43% consideră că există şi alte variante.
Alte soluţii avansate de respondenţi pentru rezolvarea acestei probleme privesc: castrarea câinilor, campanii de adopţii, dar şi crearea de adăposturi pentru patrupede.
Potrivit sondajului, în favoarea eutanasierii anticipează că vor vota cu precădere bărbaţii, persoanele între 18 şi 35 de ani sau rezidenţii din Sectorul 3 al Capitalei.
„55% dintre respondenţi sunt de acord şi cu luarea unei decizii în favoarea eutanasierilor fără o consultare prealabilă cu cetăţenii. În rândul acestora se află în proporţii mai ridicate respondenţii peste 65 de ani, persoanele cu studii superioare şi cele care locuiesc în Sectorul 3 al Capitalei”.
Autorii studiului precizează că cifrele legate de prezenţa la urne în ziua eventualului referendum şi anticipările legate de vot trebuie interpretate ca fiind declaraţii ale respondenţilor chiar în ziua înmormântării copilului şi „reprezintă o fotografie a unui moment cu impact emoţional puternic”.
„Valorile nu reprezintă o prognoză a IRES pentru prezenţa la urne în ziua referendumului şi nici pentru comportamentul la vot. IRES anticipează că, după ce trece momentul de emoţie şi odată cu îndepărtarea temporară de incident, va fi foarte greu să se atingă o prezenţă la vot de 50% +1, iar opţiunea respondenţilor pentru eutanasiere se va diminua în intensitate”, se mai arată în comunicat.
Evenimentul care a generat dezbaterea publică pe tema modului în care trebuie gestionată problema câinilor fără stăpân a devenit un fapt social cunoscut aproape în unanimitate. 99% dintre cei chestionaţi au auzit de acest incident. O analiză a notorietăţii incidentului arată că rezidenţii din sectoarele 1 şi 6 ale Capitalei sunt cei mai informaţi sub acest aspect.
Vinovăţia pentru acest eveniment este împărţită între vinovaţi generici (autorităţi, oameni în general etc.) sau specifici (Primarul Capitale, bunica sau familia copilului). Astfel, ierarhia privind vinovăţia plasează pe primul loc autorităţile locale, dar pe locul secund se află bunica celui decedat. Pe lista vinovaţilor se mai află: autorităţile naţionale, ONG-ul care avea în responsabilitate câinii, oamenii în general, primarii, câinii, familia/părinţii copilului, autorităţile în general, iubitorii de animale/persoanele care hrănesc câinii, proprietarul terenului sau primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Ideea organizării unui referendum în Capitală pe problema câinilor fără stăpân este cunoscută de 93% dintre respondenţi, iar peste jumătate dintre cei care au auzit despre referendum au o părere bună şi foarte bună despre iniţiativa consultării populaţiei. Analiza gradului de informare arată că tinerii între 18 şi 35 de ani, persoanele cu studii elementare şi rezidenţii din sectorul 5 sunt mai puţini informaţi cu privire la organizarea referendumului, în timp ce ponderea este cea mai ridicată în rândul persoanelor de peste 65 de ani şi la nivelul locuitorilor din sectorul 6 al Capitalei. Bărbaţii, respondenţii cu vârste între 18 şi 35 de ani, persoanele cu studii elementare şi bucureştenii care locuiesc în sectorul 5 sunt cei care au o părere bună şi foarte bună despre organizarea referendumului.
Peste 6 din 10 locuitori ai Capitalei declară că vor participa cu siguranţă la referendumul privind problema câinilor fără stăpân, iar alţi 12% plasează participarea lor sub semnul probabilităţii. 17% dintre respondenţi susţin că nu vor merge, cu siguranţă, la vot. Bărbaţii, persoanele între 51 şi 65 de ani, cei cu studii superioare şi rezidenţii din Sectorul 4 sunt categoriile în rândul cărora procentele de participare sigură la vot sunt cele mai crescute.
Participanţii la studiu indică drept vinovaţi pentru situaţia câinilor fără stăpân din Capitală administraţiile locale/primarii, autorităţile locale sau naţionale, oamenii/populaţia, conducerea ţării/Guvernul/politicienii, ONG-urile de protecţie a animalelor, persoanele care abandonează câinii, persoanele care hrănesc câinii/iubitorii de animale, legislaţia, dar şi pe Sorin Oprescu, Traian Băsescu.
Sondajul IRES a fost efectuat în data de 5 septembrie, pe un eşantion de 1.811 respondenţi cu vârsta minimă de 18 ani şi cu domiciliul în Bucureşti. Eroare maxim tolerată este de ą 2,3%.