Sondaj Reuters: Monedele est-europene se vor aprecia în următorul an, cu excepţia leului şi a dinarului sârbesc
Inflaţia s-a menţinut moderată în pofida creşterii economice solide şi a majorării salariilor în cea mai mare parte a Europei Centrale, care are legături strânse cu zona euro şi este mai puţin vulnerabilă la fluctuaţiile preţurilor mărfurilor comparativ cu alte regiuni emergente.
Cele mai importante monede din estul Uniunii Europene au atins în această lună minime ale mai multor luni faţă de euro, ca efect al majorării dobânzilor în Statele Unite şi al aprecierii dolarului, evoluţii care au declanşat vânzări de active pe pieţele emergente.
Estimările medii făcute în cursul unui sondaj care a avut loc în perioada 3-9 mai arată că coroana cehă se va aprecia în următorul an cu 3% faţă de euro, raportat la închiderea tranzacţiilor de miercuri, la 24,844 unităţi pentru un euro.
Zlotul polonez se va aprecia, potrivit estimărilor, cu 2,2%, la 4,17 unităţi pentru un euro, iar forintul unguresc cu 1,3%, la 311,36 unităţi pentru un euro.
Leul românesc şi dinarul sârbesc, care în acest an au avut performanţe mai bune faţă de restul monedelor din regiune, se vor deprecia în următoarele 12 luni cu 0,9%, respectiv cu 1,3%, conform previziunilor analiştilor.
Leul şi dinarul s-ar putea deprecia în continuare în următoarele săptămâni, potrivit sondajului, în timp ce coroana, forintul şi zlotul se vor aprecia cu circa 1% până la sfârşitul acestei luni.
Analiştii se aşteaptă ca zlotul şi coroana să aibă o evoluţie similară, chiar dacă politicile monetare ale celor două ţări sunt divergente.
Banca centrală a Cehiei, care are cea mai sscăzută ţintă de inflaţie din regiune, de 2%, a început să majoreze dobânzile în august anul trecut.
Băncile centrale din Polonia şi Ungaria au semnalat că ar putea menţine dobânzile la minime record timp de mai mulţi ani.