Sony, Panasonic şi Sanyo au fost amendate cu 166 milioane de euro pentru un cartel pe piaţa bateriilor reîncărcabile

Comisia Europeană a amendat luni companiile japoneze Sony, Panasonic şi Sanyo cu 166 milioane de euro pentru că între anii 2004 şi 2007 acestea s-au înţeles între ele pentru a stabili preţurile şi a limita concurenţa pe piaţa bateriilor reîncărcabile lithium-ion, informează AFP.
Economica.net - lun, 12 dec. 2016, 15:09
Sony, Panasonic şi Sanyo au fost amendate cu 166 milioane de euro pentru un cartel pe piaţa bateriilor reîncărcabile

O a patra companie, firma sud-coreeană Samsung SDI, a făcut şi ea parte din acest cartel dar a fost scutită de la plata unei amenzi de 57,7 milioane de euro pentru că a denunţat existenţa cartelului.

Bateriile reîncărcabile lithium-ion vizate de această înţelegere sunt utilizate în mod curent în diferite aparate electronice precum laptopuri şi telefoane mobile.

‘Decizia adoptată astăzi sancţionează patru producători de baterii reîncărcabile a căror înţelegere a afectat preţul pentru mai multe bunuri vândute consumatorilor europeni. De asemenea, trimite un mesaj important companiilor: dacă consumatorii europeni sunt afectaţi de un cartel, Comisia va investiga chiar dacă discuţiile au avut loc în afara Europei’, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

În cazul de faţă, investigaţia Comisiei a descoperit că Samsung SDI, Sony, Panasonic şi Sanyo au luat parte la o serie de contacte bilaterale şi uneori multilaterale pentru a evita competiţia agresivă pe piaţa bateriilor reîncărcabile lithium-ion. În special companiile respective au convenit o serie de majorări temporare de preţ şi de asemenea au schimbat o serie de informaţii comerciale sensibile precum prognozele de vânzări sau intenţiile de depunere de oferte la licitaţiile organizate de diferiţi producătorii de laptopuri şi telefoane.

Sony a primit o amendă de 29,8 milioane de euro, Panasonic a fost amendată cu 38,9 milioane de euro iar Sony (preluată în 2009 de Panasonic) a primit o amendă de 97,1 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Fără precedent! ANAF verifică 2.800 de firme pentru potențiale exporturi de profit
Fără precedent! ANAF verifică 2.800 de firme pentru potențiale exporturi de profit
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat procedura verificării potențialelor exporturi de profituri, la un număr de 2.768 de societăți comerciale înregistrate în......
Florin Barbu: Resping propunerea Comisiei Europene. Politica Agricolă Comună trebuie să rămână separată de fondurile de coeziune
Florin Barbu: Resping propunerea Comisiei Europene. Politica Agricolă Comună trebuie să rămână separată de fondurile ...
Politica Agricolă Comună (PAC) trebuie să rămână separată de fondurile de coeziune în pachetul financiar 2028- 2034, ...
Consiliul Concurenței vrea să afle opinia utilizatorilor despre transportul feroviar de călători și de marfă
Consiliul Concurenței vrea să afle opinia utilizatorilor despre transportul feroviar de călători și de marfă
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței, invită persoanele ...
M Core a junge la Orăștie, unde construiește un centru comercial nou
M Core a junge la Orăștie, unde construiește un centru comercial nou
Compania Square 7, part of M Core, anunță dezvoltarea M Park Orăștie, un centru comercial modern, gândit pentru a răspunde ...