Sony şi Panasonic au fost retrogradate de Moody’s
Moody’s a justificat decizia prin posibilitatea ca diviziile care produc televizoare ale celor două companii ar putea să înregistreze în continuare pierderi.
Sony a fost retrogradată de la A3, la Baa1, iar Panasonic de la A2, la A1. Ambelor ratinguri li s-a atribuit perspectivă negativă.
„Veniturile Sony vor rămâne slabe şi volatile în mare parte din cauza pierderilor de la diviziile de televizoare, care se confruntă cu o concurenţă severă. De asemenea, decizia noastră feflectă îngrijorarea legată de scăderea dramatică a preţurilor şi un yen puternic”, se arată într-un comunicat al companiei.
Când vine vorba despre Panasonic, oficialii agenţiei de rating spun că profilul financiar al companiei s-a deteriorat după ce a achiziţionat restul acţiunilor la două mari subsidiare – Panasonic Electric Works Co. Ltd. şi Sanyo Electric Co. Ltd. Datoria netă a crescut de peste 5 ori, până la aproximativ 550 miliarde yeni de la aproximativ 100 miliarde de yeni în anul anterior. Este puţin probabil ca Panasonic să-şi restabilească profilul financiar în perioada următoare. Unul din principalele motive sunt pierderile continue înregistrate de operaţiunile din domeniul televizoarelor şi scăderea veniturilor din operaţiunile cu semiconductori.