Sony vrea să lanseze un film 3D inspirat din jocul video „Angry Birds” în 2016

Grupul Sony a achiziţionat drepturile de producţie şi distribuţie a unui film 3D inspirat din celebrul joc video "Angry Birds", care ar trebui să fie lansat pe 1 iulie 2016, au anunţat miercuri reprezentanţii acestui gigant japonez al electronicii, informează AFP.
Economica.net - J, 16 mai 2013, 18:23
Sony vrea să lanseze un film 3D inspirat din jocul video

Filmul va fi produs şi finanţat de Rovio, compania finlandeză producătoare de programe pentru computer, creatoarea jocului – care a realizat deja un desen animat „Angry Birds” pentru telefoanele inteligente – şi care doreşte să îşi păstreze controlul total asupra produsului final.

Pentru producţia acestui film, Rovio l-a recrutat pe John Cohen, producătorul filmului de animaţie „Sunt un mic ticălos/ Despicable Me”, şi pe David Maisel, fostul director al Marvel Studios, care va fi producătorul executiv al proiectului.

Acest film de animaţie în 3D ar putea permite companiei Rovio să îşi creeze propriul studio de animaţie care ar putea rivaliza cu celebrele studiouri Disney.

Angry Birds este un joc video de tip puzzle, produs de compania finlandeză Rovio Mobile. Lansat în decembrie 2009, acest joc a fost descărcat în 2010 în peste 12 milioane de copii de pe aplicaţia App Store a companiei Apple. Jocul este disponibil în prezent pe mai multe platforme, inclusiv Android, Bada, Chrome, webOS.

În acest joc, utilizatorii folosesc un fel de praştie pentru a catapulta păsări în direcţia unor porci, aşezaţi pe sau în interiorul unor structuri din piatră sau lemn, cu intenţia de a distruge toţi porcii de pe terenul de joacă. Pe măsură ce jocul avansează, utilizatorii văd apărând păsări noi, dintre care unele sunt înzestrate cu puteri speciale.

Rovio Mobile a produs Angry Birds cu numeroase actualizări gratuite, care aduc un conţinut suplimentar jocului, iar compania finlandeză a lansat şi câteva versiuni speciale ale jocului, precum cea inspirată de filmul de animaţie „Rio” şi cea inspirată de sărbătoarea de Halloween.

Angry Birds îşi datorează succesul şi popularitatea graţie uşurinţei cu care poate fi jucat, graficii şi preţului mic practicat de compania producătoare.

Popularitatea sa a condus la apariţia unor versiuni pentru computere, console de joc, a unei versiuni online, a unor produse derivate şi, pe termen lung, a unui lungmetraj şi a unui serial TV.

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...