Sorin Grindeanu: Astăzi sunt recepționate primele 19 linii feroviare din Portul Constanța. Nu voi mai accepta ca Portul să nu acceseze fonduri europene
El a afirmat că, în prezent, portul funcţionează la sub 50% din capacitate din cauza lipsei modernizării infrastructurii feroviare, în acest sens Guvernul urmând să aloce un miliard de euro pentru creşterea capacităţii de transport a portului.
„Portul funcţionează la sub 50% din capacitate şi această funcţionare în subcapacitate este datorată în primul rând lipsei modernizării infrastructurii feroviare. Portul Constanţa a fost gândit, în primul rând, să se dezvolte prin partea feroviară, în acest moment am ajuns aproape 100% pe capacitatea rutieră din Portul Constanţa. Nu spun că proiecte de dezvoltare nu sunt necesare şi pe acea zonă, dar pe ce există acum, capacitatea rutieră e folosită 100%. Azi se face recepţie pe primele 19 linii pe care am intrat, undeva în primăvară, să le reabilităm în Portul Constanţa, 19 din 35. În prima jumătate a lui noiembrie se va face recepţia şi la celelalte 16, dar nu e destul. Am găsit în port 98 de linii nefolosite, vagoanele acelea celebre rămase pe linii cu vegetaţia crescută prin ele de vreo 20 de ani, primele 35 pe care le-am atribuit în procedură de urgenţă le recepţionăm astăzi, pentru diferenţa urmând să se organizeze deja licitaţiile”, a spus ministrul Transporturilor, aflat într-o vizită pe şantierul centurii municipiului Târgu Jiu.
El a adăugat că, pe viitorul exerciţiu bugetar, nu va mai accepta ca reprezentanţii Portului Constanţa să nu acceseze fonduri europene pentru modernizare, până acum fiind folosite în acest scop doar veniturile proprii.
„Pe viitorul exerciţiu bugetar, pe Programul Operaţional de Transporturi, trebuie să folosim şi mai mult Portul Constanţa, el devenind principalul port la Marea Neagră. Atunci, acel miliard de euro trebuie a fi folosit pentru a creşte această capacitate. (…) Sper, odată cu un nou avânt de la Portul Constanţa, ca pe baza acestor finanţări pe care le asigurăm, să stea mai bine ca în trecut la accesarea de fonduri europene pentru că nu au stat bine în anii trecuţi şi au preferat, în general, să cheltuie veniturile proprii pe care le făceau decât să acceseze fonduri europene. Lucrul acesta nu îl mai accept”, a afirmat Grindeanu.
În context, el a arătat că, în acest an, bugetul pentru investiţiile din zona rutieră s-a dublat, ajungând la aproximativ 8 miliarde până la sfârşitul anului, lucru pe care şi-l doreşte şi pentru zona feroviară.
„Azi dimineaţă am avut o discuţie cu cei din Direcţia Economică din cadrul Ministerului şi cu colegii de la CNAIR. Anul acesta, faţă de anul trecut, s-au dublat sumele care s-au cheltuit de CNAIR, anul trecut închiderea de an a fost undeva la 4,8 miliarde, anul acesta ne ducem spre 8 miliarde, ceea ce înseamnă dublu, la anul va fi şi mai mult, pentru că România are nevoie de aceşti bani intraţi în infrastructură. S-a dublat bugetul pentru zona rutieră, îmi doresc şi pentru cea feroviară”, a mai afirmat ministrul Sorin Grindeanu.