Sorin Grindeanu, averea şi activitatea politică
Este membru PDSR din noiembrie 1996, a deţinut mai multe funcţii în organizaţia judeţeană de tineret, iar în decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş, fiind prim-vicepreşedinte de filială, lider al PSD Timişoara, apoi lider al PSD Timiş. În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara.
Potrivit declaraţiei de avere de la începutul lui 2015, când a început mandatul de aproape un an ca ministru al Comunicaţiilor, Grindeanu deţine împreună cu soţia un teren intravilan de 500 de metri pătraţi la Giroc, în judeţul Timiş, achiziţionat în 2005, unul de 270 de metri pătraţi în Timişoara, achiziţionat în 2011, şi unul agricol de 2,8 hectare, moştenit în 2014. De asemenea, mai deţine o casă de 205 de metri pătraţi în Giroc, construită în 2007, şi un apartament de 41 de metri pătraţi moştenit în 2009.
În declaraţia de avere mai are trecut un „motociclu ATW” Linhai, fabricat în 2009. Are un credit de peste 46.000 de euro la ING Bank contractat în 2007 şi scadent în 2035. De asemenea, Sorin Grindeanu are o datorie de 8.000 de euro la Lucian Taropa (fost lider PP-DD Timişoara), care ar urma să fie retituită până în 2016.
Este co-autor la 35 de iniţiative legislative privind insolvenţa, Codul Fiscal, dialogul social, Codul Muncii, funcţionarea asociaţiilor de proprietari, insolvenţa persoanelor fizice, legea energiei şi a gazelor, contractele de credit pentru consumatori. El este şi unul dintre susţinătorii propunerii referitoare la castrarea chimică a persoanelor acuzate de pedofilie.
Înainte de a fi ministru al Comunicaţiilor, a făcut parte din Comisia de apărare a Camerei şi din cea pentru tehnologia informaţiei. A fost ministru al Comunicaţiilor în perioda decembrie 2014-noiembrie 2015.
Sorin Grindeanu a avut patru interpelări vizând siguranţa zborurilor Carpatair, situaţia Clinicii de ginecologie din Timişoara, situaţia cinematografului „Studio” din Timişoara şi una privind partida de rugby între RCM Timişoara şi Farul Constanţa.
Surse: Mediafax, Guvernul Romaniei