„Noi, în acest moment, de aia ne şi strângem, ne concentrăm pe alegerile de duminică. Duminică sunt alegeri parlamentare, se alege un parlament, extrem de important. Din punctul meu de vedere, mai important decât ce s-a întâmplat duminica trecută. Aia facem noi acum, încercăm să mobilizăm structura de partid pentru alegerile de duminică”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD, scrie Agerpres.
El a refuzat să comenteze ce va face PSD dacă va fi anulat turul 1 al alegerilor prezidenţiale sau dacă partidul va avea candidat la repetarea alegerilor.
„Eu nu vreau să fac supoziţii. Nu noi am făcut contestaţii. Marcel Ciolacu a spus că nu vrea să intre la masa verde şi chiar mi se pare corect. Pe noi ne interesează Parlamentul, ne interesează din 2 (decembrie – n.r.) să facem acea analiză, de ce am ajuns aici şi să discutăm despre ce facem pentru turul 2. (…) Mi-aş dori ca renumărarea să clarifice toată situaţia şi să se meargă în turul 2, să nu fie discuţii, fiindcă suntem într-o situaţie destul de complicată în acest moment”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă PSD a avut o înţelegere cu Cristian Terheş ca acesta să conteste primul tur al alegerilor prezidenţiale în favoarea lui Marcel Ciolacu, Grindeanu a spus: „Cristian Terheş este un europarlamentar AUR, a plecat de la PSD, este AUR, a contracandidat pe Marcel Ciolacu. De ce a făcut această contestaţie? A mai fost o contestaţie. Noi am declarat public că nu facem contestaţii. (…) Nu îl cunosc (pe Terheş – n.r.), ştiu că nu îl cunosc nici colegii mei. Asta e o prostie. Să iasă cineva să dovedească aşa ceva”.
Sorin Grindeanu a precizat că în cazul în care PSD nu mai are candidat în turul 2 al alegerilor prezidenţiale şi câştigă alegerile parlamentare, este normal să îşi dorească funcţia de premier.