Sorin Grindeanu: Sunt peste 20 de procese pe rol cu constructorul Podului de la Brăila

27 01. 2023
pod brailaa

Legat de hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care CNAIR a fost obligată să plătească aproximativ 6 milioane de euro despăgubiri către constructorul italian al Podului de la Brăila, Webuild, pentru că i-a pus la dispoziţie un teren care nu era liber de sarcini, ceea ce generat întârzieri în realizarea lucrărilor, Sorin Grindeanu a spus că suma respectivă va fi recuperată din cele peste 20 de procese aflate pe rol.

„O să spun deschis că nu înţeleg acea apucătură a CNAIR, istorică, în momentul în care predai un amplasament, sarcina ta, a CNAIR, este să îl predai liber de sarcini şi cine a câştigat să poată să îşi facă lucrarea. În momentul în care îl predai, dar nu îl predai, că mai există nişte linii de înaltă tensiune, o ţeavă de la Transgaz, în acel moment apar situaţii de acest tip. Dar în contractul pe care l-au semnat nu există niciun fel de clauză să nu fie dat podul în circulaţie, ceea ce nu s-a întâmplat. Şi CNAIR a acţionat în instanţă pe celelalte clauze pe care constructorul nu le-a îndeplinit şi aceste lucruri vor fi clarificate în instanţă. Vor plăti penalităţi. Sunt peste 20 de procese pe rol, mi-e greu să fac un calcul, dar în mod sigur se acoperă suma de care vorbeaţi. Important până la urmă este ca, în această primăvară, să reuşim în final să dăm în circulaţie Podul de la Brăila conform proiectului iniţial, nu cu modificări”, a spus ministrul Grindeanu.

El a adăugat că, în urma ultimelor discuţii avute cu constructorul, în aprilie-mai podul ar putea fi dat în circulaţie pe varianta Măcin, în judeţul Tulcea, iar până la sfârşitul anului şi pe zona Jijila.

„Legat de Podul de la Brăila şi de toate acele întârzieri pe care le ştim cu toţii, am stabilit împreună cu constructorul ca, la sfârşitul lunii aprilie, cel târziu luna mai – că m-am învăţat cu aceşti domni – să putem să dăm în circulaţie prima fază, descărcarea pe Măcin, urmând ca, până la sfârşitul anului, să se întâmple şi descărcarea pe Jijila. Să ştiţi că şi graficele de lucrări pe care le-am văzut arată că se poate face acest lucru. CNAIR-ul nu iartă pe poveştile legate de întârzieri şi se vor aplica, aşa cum prevede contractul, penalizări, pentru că sunt mult în afara termenelor asumate. Ba chiar pot să vă spun că s-a mai emis un certificat negativ pe această lucrare. Asta îi duce într-o zonă în care trebuie să fie foarte atenţi, pentru că nu e bine, nimeni nu vrea să rezilieze contracte, deja sunt într-un stadiu avansat şi cred că mai mult rău am face cu reluarea procedurilor, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fie amendaţi pentru nerespectarea termenelor. Îmi doresc, având în vedere că vorbim despre un constructor extrem de serios, şi anume UMB, ca până la sfârşitul acestui an să avem dat în folosinţă şi Drumul Expres Galaţi Brăila, care bineînţeles să facă legătura cu Podul”, a declarat Grindeanu.

Lucrările de construcţie a Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila nu sunt finalizate, iar cele de la drumurile de legătură sunt la un stadiu fizic de aproximativ 40%, deşi angajamentul antreprenorului a fost să dea în trafic podul împreună cu aproximativ 11 kilometri din drumurile de legătură la sfârşitul lui 2022, anunţa, pe 21 noiembrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Potrivit sursei citate, chiar cu extensia de timp de 193 de zile acordată pentru finalizarea lucrărilor prin decizia instanţei de apel, constructorul, Webuild, este în continuare în întârziere pe întregul proiect. În plus, această extensie, obţinută ca urmare a acţiunii în instanţă a Webuild SPA, se referă doar la o secţiune a obiectivului (partea de pod) şi nu la întregul contract, subliniază compania de drumuri.

CNAIR aşteaptă motivarea instanţei pentru a putea stabili exact ce presupune extensia de timp în cauză.

Valoarea contractului pentru construcţia podului peste Dunăre de la Brăila se ridică la 2,375 miliarde lei cu TVA.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lungimea drumului principal Brăila – Jijila este de 19,095 kilometri, iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin este de 4,328 kilometri.

Contractul pentru construcţia podului suspendat peste Dunăre de la Brăila a fost semnat în ianuarie 2018, iar termen contractual de finalizare era 2021, potrivit CNAIR.