Update: Fostul primar și un fost director PMB au fost dați în urmărire. Sorin Oprescu – 10 ani şi opt luni, condamnare definitivă. Acesta este dat în urmărire după ce nu a fost găsit la domiciliu

13 05. 2022
OPRESCU 22222222234567

”Astăzi, 13 mai 2022, în urma deciziei instanţei, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a pus în aplicare un mandat privind condamnarea la pedeapsa cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni, emis pe numele unui bărbat. Acesta nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost dispusă punerea în urmărire, fiind emis şi mandat european de arestare”, a anunțat Poliţia Capitalei.

Potrivit informațiilor din media, Sorin Oprescu ar fi părăsit România în data de 25 aprilie prin Vama Giurgiu.

Tot vineri a fost dat în urmărire și Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, condamnat definitiv, vineri, la 11 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul de corupţie în care este implicat Sorin Oprescu. Popa nu a fost găsit de polițiști la domiciliu pentru a fi dus la penitenciar.

„Astăzi, 13 mai 2022, în urma deciziei instanţei, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a pus în aplicare un mandat privind condamnarea la pedeapsa cu închisoarea de 11 ani şi 6 luni, emis pe numele unui bărbat. Acesta nu a fost găsit la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost dispusă punerea în urmărire, fiind emis şi mandat european de arestare”, transmite Poliţia Română, care a publicat la rubrica „Persoane urmările” o poză cu Bogdan Popa.

Știrea inițială

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat în formă agravată şi abuz în serviciu. Fostul primar al Capitalei a fost dat în urmărire, după ce nu a fost găsit la domiciliul său pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, informează Biroul de presă al IGPR.

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond) l-a condamnat pe Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni, după ce judecătorii au aplicat forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.

Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În acelaşi dosar, Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane) a primit 11 ani şi 6 luni închisoare, de la acesta fiind confiscate şi sumele de 12.053.249 lei şi 537.121 lei.

De asemenea, Cristian Stanca (fost şofer al lui Oprescu) a fost condamnat la 7 ani şi 2 luni.

Alte condamnări: Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) – 6 ani şi 10 luni cu executare; Florin Şupeală (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) – 7 ani închisoare cu executare; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) – 2 ani şi 10 luni cu suspendare; Claudiu Bengalici (administrator al unei societăţi comerciale) – 6 ani şi 6 luni cu executare, Albu Romeo – 6 ani, Ion Niţă – 7 ani şi 10 luni.

Trebuie menţionat faptul că, iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.

De altfel, unul dintre cei trei magistraţi a făcut opinie separată la pronunţarea sentinţei, în sensul desfiinţării unor probe de la dosar, respectiv a interceptărilor şi înregistrărilor audio/video realizate de SRI în dosar şi aplicării unor pedepse mai mici pentru inculpaţi.

În cazul lui Sorin Oprescu, acest judecător considera că fostul primar trebuie achitat pentru spălarea banilor şi abuz în serviciu, iar pentru celelalte infracţiuni să fie condamnat la 6 ani închisoare.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti.

„Iniţial, structura grupului era simplă şi perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituţiei publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influenţa necesară determinării câştigătorului unei proceduri de achiziţii publice, dar şi dreptul de a semna acordurile cadru şi contractele), conducători de societăţi private care doreau să execute lucrări, precum şi o sumă de apropiaţi ai liderului care să-l ajute, prin documente fictive şi societăţi fără activitate, să obţină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privaţi”, precizează DNA.

Potrivit sursei citate, pe măsură ce alte persoane au aderat la grup în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări,culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider, respectiv primarul Capitalei, crearea unui eşalon de „secunzi” ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii.

„În acelaşi context, în cursul anului 2014, Sorin Oprescu a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului pe inculpaţii Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela şi Şupeală Florin, persoane obediente faţă de Popa Bogdan Cornel, numit şi el la conducerea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian”, spune DNA.

Cristian Stanca a fost angajat şi promovat la Administraţia Cimitirelor la insistenţele lui Oprescu, în vederea obţinerii unui control mai ridicat asupra deciziilor lui Bogdan Cornel Popa.

Procurorii arată că Sorin Oprescu a impus funcţionarilor din cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Direcţiei de Resurse Umane din subordinea sa angajarea lui Cristian Stanca, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituţiei şi, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate,cu încălcarea prevederilor legale.

„La data de 5 septembrie 2015, Sorin Mircea Oprescu, în calitate de primar al municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Popa Bogdan Cornel şi Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), în legătură cu un contract de execuţii lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, susţin procurorii.

Procurorii mai spun că, în perioada 2013 – 2014, Bogdan Cornel Popa, în calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi în legătură cu încheierea a două acorduri cadru, a pretins şi primit sume totalizând 2.798.941 lei de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), prin intermediul unor persoane şi firme controlate de el prin inculpaţii Albu Romeo şi Bengalici Claudiu, respectiv controlate de Niţă Ion, susţinând că prin influenţa pe care o are asupra lui Sorin Oprescu şi Mircea-Octavian Constantinescu îi va determina să vireze cu prioritate sumele necesare către instituţia respectivă pentru a se putea achita lucrările executate de societatea martorilor denunţători şi să fie de acord cu executarea lucrărilor pentru beneficiarul CCPBPB, aflat în subordinea lui, de către societatea denunţătoare. În perioada mai – august 2015, în acelaşi context, Bogdan Cornel Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor, împreună cu inculpatul Cristian Stanca, a pretins de la aceiaşi martori denunţători, prin intermediari, suma de 60.000 de euro, ca mită pentru Sorin Oprescu”, mai susţin anchetatorii.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.