Soros a vândut în primul trimestru acţiuni Apple şi a cumpărat Google

Fondul de investiţii al miliardarului american George Soros şi-a redus în primul trimestru de aproape şase ori participaţia deţinută la Apple, în timp ce a cumpărat titluri la rivalul Google, potrivit Bloomberg.
Economica.net - joi, 16 mai 2013, 07:12
Soros a vândut în primul trimestru acţiuni Apple şi a cumpărat Google

Soros Fund Management ş-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite.

Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.

Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie.

Documente transmise bursei din SUA au arătat că şi alte fonduri importante de investiţii au procedat similar. Dintre acestea, Appaloosa (condus de David Tepper) şi Tiger Management (administrat de Julian Robertson), au vândut acţiuni Apple, în timp ce Greenlight Capital (David Einhorn) a vândut titluri Apple şi a cumpărat Google.

Te-ar mai putea interesa și
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările de construcție vor fi demarate într-o lună, două, spune Ruben Perju,......
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu, ...
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre ...